Dedicații ”fără număr” la înmormântarea temutului Segher. Adi Minune și Copilul de Aur i-au cântat răposatului!

Publicat: 04/10/2018 | 22:44

Vestea că Ion Duduianu, cunoscut în lumea interlopă drept “Segher”, a murit din cauza unui stop cardiac, a căzut ca un fulger peste toți membrii lumii interlope din Capitală.  La scurt timp după ce trupul neînsuflețit a fost adus acasă, familia a pornit o mobilizare fără precedent pentru a organiza o ceremonie funerară unică. Sorin Copilul de Aur și Adrian Minune au fost doar doi dintre maneliștii de frunte care i-au cântat răposatului. Dedicațiile la priveghiul liderului clanului Duduienilor au fost ”fără număr”. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, imaginile incredibile.

UPDATE 15:10 – Sute de oameni au pornit către cimitir, iar pe drum, Ion Duduianu a fost jelit cu lacrimi amare.

https://www.facebook.com/cancan.ro/videos/691146314598035/?notif_id=1538741317724561&notif_t=live_video_explicit

UPDATE 13:55 – Rudele făceau ultimele pregătiri în Tunari, înainte de a pleca spre locul în care va fi îngropat Ion Duduianu.

UPDATE 13:45 – Mai mulți polițiști au dirijat traficul pentru ca rudele și prietenii îndoliați să aibă cale liberă spre cimitirul în care urma să fie îngropat Ion Duduianu.

Unul dintre polițiștii care au dirijat circulația pe drumul pe care a mers cortegiul funerar.

UPDATE 13:30 – Sicriul în care a fost depus trupul lui Ion Duduianu a fost dus către locul în care își va dormi somnul de veci într-o camionetă albă, care era decorată cu mai multe coroane uriașe de flori. Pe parbrizul mașinii a fost prinsă o coroană realizată din flori albe și roșii, iar în mijloc era un tablou cu liderul clanului Duduienilor.

Cortegiul funerar, în timp ce se îndrepta către cimitir.

UPDATE 13:20 – Cortegiul funerar cu trupul neînsufleţit al lui Ion Duduianu a pornit spre cimitir. Zeci de persoane îl conduc pe ultimul drum. Sorin Copilul de Aur cântă lângă sicriu.

Ion Duduianu, condus pe ultimul drum

––––––––––––––

În fața casei unde a locuit Ion Duduianu s-a ridicat un cort imens, în care cei care au venit să îi aducă ”Împăratului” un ultim omagiu s-au delectat cu bucate alese și cele mai fine băuturi. Până vineri, când va fi înmormântat, sunt așteptați să-și facă apariția, pe lângă rude și apropiați, și cei mai renumiți cântăreți de manele.

Doi dintre aceștia, Sorin Copilul de Aur și Adrian Minune, au fost, deja, prezenți, în noaptea de miercuri spre joi, la locuința unde este depus temutul “Segher”. Maneliștii au cântat până la epuizare și au primit zeci de dedicații. (VEZI AICI: CLANUL DUDUIENILOR A BLOCAT UN CARTIER ÎNTREG ȘI A CONVOCAT ”SPUMA” MANELIȘTILOR LA PRIVEGHI!)

„Special pentru domnul Segher, Dumnezeu să-l odihnească”

“Pentru Speculanta (n.r fiica lui Ion Duduianu) și pentru doamna Mioara, soția lui, care este cea mai îndurerată… Și de la domnul Pian, și de la copiii lui… Din partea lui Ciprian, din partea lui Grațian… Special pentru domnul Segher, Dumnezeu să-l odihnească! De la familia lui Cristofor… Și de la toți oamenii prezenți aici care au venit și au dat dovadă că îl iubesc pe domnul Segher și familia lui…”, și-a început recitalul Sorin Copilul de Aur, după cum se poate vedea în filmul care a intrat în posesia CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.

La priveghiul temutului Segher a fost prezent și Sorin Copilul de Aur

Nici Adrian Minune nu s-a lăsat mai prejos. “Pentru tăicuțul lui… 5 milioane… Cu mesajul «Nu te vom uita niciodată!» Ne-a lăsat Segher al nostru, ăla tânăr și frumosul! Și-a plecat pe drum de piatră, nu mai vine niciodată… Plânge familia sa, Costel și cu Mioara, de mă doare inima…”, sunt câteva dintre cuvintele rostite și de Adrian Minune. 

La priveghiul temutului Segher a cântat inclusiv Adrian Minune

Rudele și prietenii lui Ion Duduianu i-au umplut de bani pe Sorin Copilul de Aur și Adrian Minune. Maneliștii s-au prezentat la priveghi îmbrăcați în negru și au susținut reprezentații care au smuls râuri de lacrimi. Ciprian “Pian” a fost cel mai “activ” în fața celebrilor cântăreți.  

Extrem de îndurerat, nepotul lui “Segher” a dat dedicații ”fără număr”. La fel cum, de altfel, au procedat și alte persoane cu dare de mână care au fost prezente acolo unde a locuit Ion Duduianu. (CITEȘTE ȘI: FUNERALII FARAONICE PENTRU ”ÎMPĂRATUL” CLANULUI DUDUIANU)

Ion Duduianu, zis „Segher”, s-a stins la Găești

Luni seară, a murit unul dintre marii lideri de clan, Ion Duduianu, zis „Segher”, fratele lui Pian. Pe fondul unor afecțiuni cronice, temutul bărbat, încarcerat la Găești, ar fi suferit un atac de cord, în jurul orei 22.00. A fost dus la spitalul din oraș, dar nu s-a mai putut face nimic pentru el. Va fi înmormântat vineri, eveniment la care vor lua parte mai mulți capi ai lumii interlope din Capitală și nu numai. (NU RATA: ION DUDUIANU A MURIT CU PUŢIN TIMP ÎNAINTE SĂ IASĂ DIN ÎNCHISOARE)

Familia s-a strâns la căpătâiul temutului interlop

Potrivit unor surse din mediul judiciar, în urmă cu câteva luni, lui Ion Duduianu îi fusese refuzată eliberarea condiționată, din cauza antecedentelor. “Segher” mai avea de ispăşit doi ani dintr-o pedeapsă de 10 ani pentru cămătărie, constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi urma să intre în comisia de liberare condiţionată. 

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

This browser does not support the video element.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult