Declarațiile lui Syda despre Elena Băsescu, la cinci ani de la divorț

Publicat: 06/05/2021 | 18:18

Elena Băsescu și Bogdan Ionescu, zis Syda, au divorțat în urmă cu cinci ani, după ce din rodul iubirii lor s-au născut Sofia și Traian. Cei doi s-au separat după patru ani de căsnicie.

De curând, Syda a oferit un interviu despre viața de familie, mai precis despre cum împarte custodia copiilor cu fiica fostului președinte Traian Băsescu.

„Ca de fiecare dată, petrecem Paștele acasă, în familie, alături de părinți.Timpul petrecut împreună e cel mai frumos cadou pe care ni-l putem face. Cei mici au primit deja o parte din cadouri, în avans, de la bunici. Săptămâna viitoare plecăm, cu toții, în vacanță, în Turcia, este cadoul nostru pentru ei.

Sheila le citește mereu povești când sunt cu noi, iar Sofia, la rândul ei, începe să fie pasionată de citit, așa ca ne-am înarmat’ cu cărți și cu jucării de plajă. Traian, fiul meu, joacă fotbal, iar cerința lui pentru Iepuraș a fost să primească echipamente noi de sport’, a afirmat Syda pentru Playtech.ro, înainte de Paște.

EBA și Syda au divorțat amiabil, la notar, fără certuri și scandaluri publice. Nu este de mirare că în ziua de astăzi Bogdan Ionescu are doar cuvinte de laudă la adresa fostei partenere de viață.

Relația pe care am cu Elena e extraordinară. Amândoi avem aceleași priorități și anume copiii pe care îi avem împreună: Sofia Anais și Traian Jr.

Ne înțelegem de minune și la program, pe lângă miercurile și cele două weekenduri pe lună, pe care le stau cu copiii, se mai adaugă și vacanțele și mini-vacanțele acestora, perioade pe care le stabilesc tot cu Elena, în funcție de activitățile celor mici, cum ar fi înot, ski, balet’, a mărturisit fostul soț al Elenei Băsescu.

Syda vrea să devină tată din nou

Fostul soț al Elenei Băsescu a mărturisit că vrea să devină tată pentru a treia oară. Syda s-a recăsătorit anul trecut cu Sheila Giafer. Soția acestuia este de origine turcă.

Ne dorim un copil, dar acum când o să vină barza, noi îl așteptăm!’, a mai adăugat Bogdan Ionescu.

VEZI ȘI: Surprinzătorul Syda a adoptat o frizură îndrăzneață, cu care a “eclipsat-o” și pe frumoasa Sheila “Nu pot decât să-i aplaud curajul”

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult