Declaraţii răvăşitoare. Durerea pe care Stela Popescu a luat-o în mormânt: ”Decât să moară, mai bine…”

De: Cancan
Publicat: 24/11/2017 | 00:00

În urmă cu 19 ani, marea iubire a Stelei Popescu s-a stins din viaţă, iar, de atunci, actriţa de comedie nu a mai avut ochi pentru un alt bărbat. Durerea nu a trecut niciodată, iar marea actriţă şi-a trăit în continuare viaţa cu speranţa că îl va reîntâlni, odată, pe Puiu. S-a întâmplat acum, când Stela Popescu a urcat la ceruri.

”Nu era chimia aceea”

Stela Popescu era căsătorită de mai bine de opt ani cu regizorul Dan Puican, când s-a îndrăgostit de un alt bărbat, care avea să fie, de altfel, şi ultimul din viaţa ei. „Nu a vrut să se despartă, a căzut ca un trăsnet pe capul lui. A acceptat până la urmă toată povestea asta. Suntem prieteni şi cu nevasta lui şi acum joc într-o piesă regizată de el. Dar ăsta a fost drumul meu. Şi nu-mi pare rău”, relata Stela momentele când i-a spus adevărul primului soţ.

(CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV. Răsturnare de situaţie! Ce au descoperit poliţiştii pe corpul Stelei Popescu! Primele imagini cu trupul neînsufleţit al artistei)

Fostul meu bărbat era foarte bun, dar nu era chimia aceea. Am fost căsătoriţi timp de opt ani. Eu nu mi-am dorit copii. Nu ştiu de ce nu mi-am dorit, pentru că îmi plac copiii, dar am avut mereu teamă de durere şi acum am teamă de durere, frică de durere”, mai spunea Stela Popescu. Ea povestea că frica teribilă i s-a tras din copilărie, de la o operaţie ”pe viu”, suferită după muşcătura unui păianjen veninos.

Stela Popescu spunea că niciodată nu a fost o ”cuceritoare”, iar pentru a fi impresionată de un bărbat trebuia să-l aibă… la inimă. ”Eu nu m-am apropiat de un bărbat decât dacă îmi plăcea foarte tare. Am fost un băieţoi în tinereţe. Îmi spuneau că atunci când îmi face unul curte imediat devin amică. Nu am avut întâmplări foarte multe. Eu sunt pătimaşă. Sexul este foarte important, dar trebuie tratat cu seriozitate. Sexul este vital. E absolut vital. Poate că există şi o potrivire sau nepotrivire naturală. Dar cred că depinde de cei doi să păstreze ardoarea relaţiei. Sunt oameni care nu s-au înşelat toată viaţa. Nu ştiu dacă am fost înşelată, dar eu am înşelat, dar cu mare grijă. Există situaţii în viaţă când nu mai poţi să-ţi stăpâneşti pornirile, când nu te mai poţi stăpâni. Este o stare absolut înnebunitoare. Asta nu se întâmplă des, ci foarte rar. M-am simţit vinovată apoi. Şi acum mă mai gândesc. Am crezut că nu pot să mă mai pun pe picioare o vreme după moartea lui Puiu”, spunea Stela Popescu, cu sinceritate, în emisiunea lui Capatos.

S-a căsătorit a doua oară în 1969

Stela Popescu s-a îndrăgostit nebuneşte de Mihai (Puiu) Maximilian, cu care s-a căsătorit în anul 1969. “Şi acum când mă uit la poze cu mine şi cu Puiu, mă podidesc lacrimile, dar îmi şi dau seama cât de norocoasă am fost. Nu toţi au şansa să întâlnească dragostea absolută, mai presus de cuvinte, bariere şi interese. Eu chiar pot să spun că Puiu este sufletul meu pereche şi că l-am iubit de când l-am văzut prima oară”, mărturisea Stela.

(VEZI DOAR PE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA:  Soţul Stelei Popescu s-a prăpădit acum 19 ani: ”Am simţit că o fac pentru el!”)

În decembrie 1998, ea l-a pierdut pe Puiu şi nu şi-a găsit alinarea, timp de 19 ani. ”Durerea aia nu pleacă niciodată din tine. El mi-a lipsit din clipa în care a dispărut nu numai ca soţ, a dispărut ca scop, nu ştiu cum să spun, şi, din clipa în care a dispărut el, totul s-a schimbat. (…) Ca iubit era un bărbat pudic, delicat. Îmi spunea «Te iubesc» din privire. Lucrurile astea îmi e greu să le spun… Îmi spunea: «Tu eşti norocul meu!» (…) Decât să moară, mai bine se încurca cu una de 20 de ani şi pleca în lume. Aş fi acceptat. Pentru el aş fi acceptat acest lucru”, mai spunea Stela Popescu.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)