Declaraţii năucitoare. Adevărul despre divorţul din familia lui Ganea. E halucinant! Fostul fotbalist şi-a bătut soţia la cină din cauză că…

De: Cancan
Publicat: 19/12/2017 | 00:00

După 23 de ani de căsnicie, Dana şi Ionel Ganea sunt la un pas să se despartă. De această dată definitiv! Femeia a părăsit, deja, domiciliul conjugal, şi, după sărbători, va introduce cererea de divorţ. Din câte se pare, ea nu a mai putut suporta comportamentul violent al fostului internaţional. Care nu o dată ar fi lovit-o fără milă, chiar dacă de faţă s-ar fi aflat şi alte persoane. (CITEŞTE ŞI: Ionel Ganea face orice sacrificiu pentru a-şi salva căsnicia! Vezi aici de ce este în stare fotbalistul pentru a-şi vedea soţia!)

CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă un episod halucinant, în urma căruia Dana ar fi ieşit şifonată şi umilită. Scena respectivă, dar şi multe altele asemănătoare, ar fi determinat-o pe femeie să rupă căsătoria cu fostul internaţional, alături de care are doi copii, Ioana (21 de ani) şi George (18 ani).

“Într-o seară, Ionel a chemat la el acasă mai mulţi amici, printre care şi foşti fotbalişti, pentru a lua masa împreună. Toţi s-au aşezat pe scaune şi au aşteptat să fie serviţi. Dana a fost responsabilă cu acest aspect. A adus fiecărui invitat câte o farfurie cu ciorbă. Inclusiv Ionel a primit una. A gustat cu poftă, însă a luat foc.

S-a ridicat glonţ de la masă şi a început să urle la soţie: «Nu se poate aşa ceva! Ce fel de femeie eşti tu dacă nu ştii să încălzeşti cum trebuie o ciorbă? Păi tu mă faci de râs în faţa prietenilor mei! Asta-i ciorbă încălzită după tine?» Invitaţii au încercat să-l calmeze pe Ionel, însă degeaba. Acesta i-a scăpat şi câteva lovituri, fără să-i pese că este văzut de ceilalţi”, a povestit, pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, un apropiat al familiei Ganea.   

La un pas divorţ şi în 2010

După acel episod, invitaţii au părăsit, rând pe rând, locuinţa fostului internaţional, şocaţi de scena la care au asistat. Acum, Dana a ajuns la limita răbdării şi a decis să divorţeze. Vrea să-şi continue viaţa în linişte şi departe de scandaluri şi bătăi. În octombrie, femeia a cerut instanţei să-i acorde un ordin de protecţie faţă de soţ, însă magistraţii i-au respins solicitarea. (NU RATA: Dana Ganea, după despărţirea de fostul atacant: „Sufletul meu e rupt în 1.000 şi 100 de bucăţi”)

Dana şi Ionel Ganea nu sunt la prima tentativă de divorţ. În 2010, cei doi au fost la un pas de separare, după 16 ani de căsnicie. La momentul respectiv, fostul fotbalist a cerut desfacerea căsătoriei şi custodia copiilor, care atunci erau minori. S-au împăcat, însă, cu doar câteva zile înainte ca judecătorii din Buftea să pronunţe despărţirea.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)