Latifundiarul din Pipera i-a dat o suma de bani lui Dumitru Gologan, tatal romanului condamnat la moarte in Malaezia, pentru a-i trimite fiului sau. Se pare, insa, ca parintele lui Ionut, a inceput sa cheltuie banii in interes personal.
Gigi Becali a vorbit, pentru www.ziarulring.ro, despre banii pe care i-a dat tatalui lui Ionut Gologan, romanul condamnat la moarte in Malaezia, bani care nu au ajuns la tanar.
“Eu am dat din toata inima si Dumnezeu mi-e martor. Ce a facut cu banii, e treaba lui. Baiatul m-a sunat din inchisoare, imediat după ce i-am dat banii tatalui sau, ca sa imi multumească. A zis ca i se termina banii si cand taica-sau ii pune în cont, ma suna iarasi. Se pare ca nu i-a primit, cum afirma taica-sau, ca ma suna baiatul daca ii avea in cont. Ma suna din Malaezia asa cum a promis”, a declarat Gigi Becali.
Dumitru Gologan sustine, insa, ca i-a trimis banii fiului sau.
„Ionut m-a sunat ca are nevoie de bani ca sa isi faca dantura si ca banii pe care i-as cheltui ducandu-ma la el sa ii trimit lui. Eu am si actele care dovedesc ca i-am trimis banii baiatului”, a afirmat Dumitru Gologan.
(D.A.)