Primul sezon „Puterea Dragostei” ajunge sâmbătă la final și opt finaliști, patru fete și patru băieți, se vor lupta pentru marele premiu. Roxana, Simina, Bianca și Simona sunt cele patru fete rămase în competiție, alături de băieții Jador, Bogdan Mocanu, Alex Zanoaga și Alexandru Bobicioiu.
Au fost opt luni de tensiuni, bucurii, lacrimi și răsturnări de situație, toate acestea reflectând trăirile pe care orice om le are în încercarea de a-și găsi sufletul pereche.
Andreea Mantea, prezentatoarea celebrului show matrimonial, a fost confidenta, arbitrul, prietena concurenților, temperând situațiile conflictuale sau bucurându-se pentru fericirea cuplurilor formate în Casa Dragostei.
„Îi simt aproape de mine și m-am atașat de toți concurenții. Îmi va fi greu să-mi iau rămas bun de la ei după ce, timp de opt luni, i-am văzut trecând prin toate stările emoționale, am fost alături de ei și când erau fericiți, și când erau triști. Vor rămâne întotdeauna în sufletul meu ca niște oameni foarte frumoși, pentru că s-au manifestat așa cum au simțit și au trăit toate aceste lucruri în fața camerelor.
Pentru asta îți trebuie curaj, trebuie să vrei să-ți trăiești viața pe deplin. Sunt mândră de ei, mă bucur că i-am cunoscut și fie ca cei mai buni să câștige”, a spus, cu mari emoții inainte de finală, Andreea Mantea.
Mâine, de la ora 15:30, deznodământul unei călătorii extraordinare, cu și despre iubire, finala „Puterea dragostei”.
De luni, 15 iulie, fanii „Puterea dragostei” vor putea urmări un nou sezon al show-ului, șase zile pe săptămână, de luni până vineri, de la ora 11:00 și de la ora 17:00, și în fiecare sâmbătă, Gala, de la 15:30.