Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, la emisiunea "Schimbă vorba" difuzată pe Gândul.info, răspunzând unei întrebări, că, dacă nu ar fi astăzi politician, ar fi în Piaţa Universităţii.
Elena Udrea a fost întrebată unde ar fi în acest moment dacă nu ar fi în politică. „N-aş putea fi decât în politică, aşa, ca activitate principală, din punct de vedere al carierei. Pe de altă parte, spuneam într-o discuţie că, dacă n-aş fi astăzi politician, aş fi în Piaţa Universităţii”, a răspuns ea.
Solicitată să precizeze împotriva cui ar demonstra, Udrea a spus: „Împotriva sistemului, a ceea ce se întâmplă în România de 23 de ani şi împotriva unei mentalităţi. (…) Da, am făcut şi fac parte (din sistem – n.r.), însă nu toţi cei care fac parte din sistem seamănă cu sistemul. Eu am intrat în politică pornind de la o stare de spirit ca a celor din Piaţa Universităţii, numai că atunci, în 2004, nefiind o Piaţă a Universităţii, am ales Alianţa DA la vremea aceea, însă am intrat din aceeaşi stare de frustrare şi din aceeaşi dorinţă de a schimba ceva pe care o au mulţi din Piaţa Universităţii”.
Referitor la cei care manifestează în această perioadă, Udrea a apreciat că aceştia îşi doresc mai mult decât să oprească proiectul privind Roşia Montana, să obţină o pistă de biciclişti sau o lege care să determine strângerea câinilor fără stăpân de pe stradă, ea opinând că este vorba de o mişcare de protest la adresa a ceea ce se întâmplă în România de 23 de ani.
„Mă bucur că au început oamenii aceştia să aibă atitudine. (…) Ce societate e aceea în care oamenii nu ies să-şi exprime în mod public şi solidar cerinţele, dorinţele lor?”, a mai spus ea, scrie Mediafax.ro
L.C