Polițistul de la postul de poliție Muntenii de Jos, care a provocat un accident duminică după-amiază pe DN24A, a fost eliberat și plasat în arest la domiciliu.
După o discuție mai aprinsă cu partenera de viață, bărbatul s-a pus pe băut, apoi s-a urcat la volan și a provocat un accident. Nu a mai văzut sensul giratoriu și s-a urcat pe scuar. Polițistul, aflat în timpul său liber, a fost dus la spital, unde i s-au prelevat probe biologice, rezultatul confirmând prezența alcoolului în sânge într-o concentrație de peste 3,5 la mie.
Bărbatul s-ar fi certat și cu echipajul de la Rutieră sosit la fața locului și ar fi trecut și la amenințări, spunându-i colegului său care completa procesul verbal că îl va împușca dacă va scrie ceva rău despre el. Bărbatul a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice și șantaj.
Judecătorii au respins referatul procurorului prin care se cerea arestul preventiv și a decis plasarea polițistului în arest la domiciliu, ceea ce înseamnă că agentul va sărbători Revelionul acasă, alături de familie, potrivit vremeanoua.ro.