Decizie șocantă luată de magistrați în cazul fetiței din Dâmbovița care a fost agresată de doi pedofili
După ce a căzut victima a doi pedofili, o fetiță din Dâmbovița trăiește acum un alt coșmar început la tribunal.
Cazul de față este revoltător pentru sistemul de justiție din țara noastră. O copilă de numai 13 ani, supusă unor perversiuni sexuale de doi dezaxați, a fost umilită și de către judecătorii care trebuiau să-i facă dreptate. Magistrații Tribunalului Dâmbovița au obligat-o pe fetiță să povestească în sala de judecată cum a fost violată
Magistraţii susţin că fata nu a cerut să fie protejată de inculpaţi, susține spynews.ro, însă există o dovadă care demonstrează că avocatul victimei a făcut o cerere în acest sens.
Mai exact, reprezentanţii Tribunalului Dâmboviţa susţin, într-un document oficial, semnat şi ştampilat, că fetiţa care a fost obligată să stea faţă în faţă cu cei care au batjocorit-o nu a solicitat nicio clipă să fie audiată în condiţii speciale.
Însă pe portalul instanţelor de judecată scrie negru pe alb că s-a făcut o asemenea solicitare, dar că aceasta a fost respinsă.
Și, ca mesajul să fie clar, tvfoltenia.ro anunță că Tribunalul Dâmbovița a decis să-i lase în libertate pe violatori, până la finalizarea procesorului. Aceștia sunt în continuare plasați sub control judiciar, nefiind considerați periculoși pentru societate. „Constată legalitatea şi temenicia măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpaţii Nicolaescu Ionuţ Daniel şi Bucur Robert Florentin, pe care o menţine pentru o perioadă de 60 de zile, de la data de 12.09.2019 până la data de 10.11.2019, inclusiv”.