Ion Sporici (65 de ani) a provocat în luna decembrie 2022 o tragedie care a cutremurat întreaga țară. Românul a provocat un accident mortal, cu 4 victime, în județul Sibiu. Se afla la volanul unei mașini marca BMW și conducea de 17 ore, fără oprire. Se întorcea din Germania și mergea în Gorj, acolo unde urma să se întâlnească cu femeia care avea să-i devină soție. Din cauza oboselii, bărbatul nu a putut fi atent în totalitate pe șosea, iar într-o fracțiune de secundă, acesta s-a izbit de altă mașină. Cum a scăpat bărbatul de acuzația de omor calificat?Judecătorii au invocat un concept juridic rar!
Un accident mortal a avut loc la sfârșitul anului 2022, în apropierea municipiului Sibiu, pe DN1, în zona cunoscută sub denumirea de Hula Bradului. Ion Sporici, în vârstă de 65 de ani, se afla la volanul unui BMW și se întorcea din Germania. A gonit pe șosele, să ajungă acasă, în Gorj, la femeia ce avea să-i devină soție. A condus 17 ore fără oprire, iar alți participanți la trafic le-au spus autorităților că bărbatul a șofat haotic. Din cauza oboselii, Ion Sporici a pierdut controlul mașinii într-o curbă și a intrat într-o altă mașină, marca Dacia Logan, închiriată de o familie din Las Palmas de Gran Canaria.
Alicia (21 de ani), Cristina (15 ani), Pepe (67 de ani) și Maria del Carmen (55 de ani) au fost victimele acestei tragedii. În urma impactului puternic, tatăl și mama au murit pe loc, Alicia s-a stins în ambulanță, în drum spre spital, iar Cristina a murit la 4 zile de la accident, în secția de ATI a spitalului din Sibiu. Alicia venise să studieze în România, cu bursă Erasmus și visa să ajungă învățătoare. Familia ei se afla pe meleagurile noastre, să-i facă o vizită studentei. Au închiriat o mașină și în momentul impactului, aceștia se întorceau dintr-o excursie.
Șoferul gorjean a intrat pe contrasens, a depășit un camion pe linia dublă continuă într-o curbă, intrând puternic în mașina în care se afla familia Rodriguez. Inițial, românul a fost trimis în judecată pentru omor calificat, după ce procurorii au susținut în instanță că el a condus într-o stare avansată de oboseală, punând în pericol cu bună știință viețile participanților la trafic.
Alți șoferi, martori în acest dosar, le-au spus autorităților că bărbatul conducea haotic.
„Am crezut că este un tânăr fie beat, fie drogat, întrucât făcea figuri în trafic de când se afla pe autostradă”, a spus unul dintre martorii aflați la proces.
„Inculpatul s-a deplasat cu o viteză excesivă (128 km/h înainte de producerea accidentului) pe un drum cu limitare de viteză, a făcut mai multe manevre de depășire a autovehiculelor din coloana în care se deplasa pe o porțiune de drum unde depășirea era interzisă, punând în pericol evident ceilalți participanți la trafic, în condițiile în care se afla într-o stare avansată de oboseală, și-a asumat și a acceptat posibilitatea producerii unui eveniment rutier cu consecințe fatale atât pentru el, cât și pentru alți participanți la trafic.
Însuși inculpatul a recunoscut că se afla într-o stare de oboseală accentuată, întrucât a condus din data de 4.12.2022, ora 4.00 până la ora la care a avut loc accidentul de circulație, ora 20.21, fără pauze (circa 17 ore)”, este specificat în rechizitoriu.
Astfel, Ion Sporici a fost condamnat la 20 de ani de închisoare și plata daunelor morale în valoare de 800.000 de euro de către o firmă asiguratoare.
Șoferul vinovat nu și-a recunoscut vina. Le-a spus magistraților că a fost „orbit” de farurile altui autoturism și că acesta a fost motivul pentru care el a ajuns pe contrasens. În acest caz, instanța superioară a decis să schimbe încadrarea juridică, din omor calificat în ucidere din culpă. În acest mod, pedeapsa lui a scăzut la jumătate. Adică, a primit 10 ani de închisoare și daune morale în valoare de 430.000 de euro.
Cazul românului a stârnit controverse. Asta pentru că judecătorii au reținut în cazul lui Ion Sporici „culpa cu previziune”, un concept juridic rar. Interpretarea Dreptului Penal arată că: „Culpa cu previziune sau cu prevedere este o formă a vinovăției caracterizată prin faptul că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce”.
Concret, instanța s-a folosit și de faptul că Ion Sporici avea o mașină cu un motor puternic.
„La analiza elementelor de tipicitate subiectivă trebuie plecat de la momentul apariției stării de pericol, respectiv de la momentul la care inculpatul, circulând cu o viteză mai mare decât limita maximă admisă pe sectorul de drum unde s-a produs accidentul de circulație, a efectuat o manevră de depășire încălcând marcajul longitudinal linie dublă continuă, cu consecința producerii accidentului de circulație în care au murit cele patru victime. În acest moment, inculpatul a prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier, dar Curtea consideră că posibilitatea evitării rezultatului prevăzut s-a bazat pe anumite împrejurări obiective ce conduc la reținerea culpei cu previziune”, se arată în hotărâre.
Magistrații au luat în vedere faptul că viteza de deplasare îl îndreptățea pe șofer să creadă că poate efectua în siguranță manevra de depășire și că poate continua deplasarea fără probleme, după ce revine pe banda sa.
„Toate aceste aspecte au fost evaluate însă în mod eronat de către inculpat din cauza stării avansate de oboseală, a faptului că nu cunoștea drumul și a vizibilității de la ora incidentului. Marcajul longitudinal linie dublă continuă îi interzicea efectuarea manevrei de depășire și tocmai datorită vitezei excesive și particularității drumului, inculpatul nu a mai fost în măsură să reintre pe banda sa de circulație, producându-se astfel coliziunea cu autoturismul în care se aflau cele 4 victime și care circula regulamentar”, au transmis judecătorii de la Curtea de Apel.
Hotărârea în cazul lui Ion Sporici este una definitivă, potrivit sentinței din 19 martie 2024.