Decizie radicală luată de autorităţile din Craiova ca să prevină contaminarea cu noul coronavirus! Au sigilat toate foișoarele din oraş

Publicat: 17/03/2020 | 20:45

Autorităţile din Craiova au luat o decizie radicală ca să prevină contaminarea cu noul coronavirus (COVID-19)! În cursul zilei de azi, angajaţi ai primăriei au sigilat toate foișoarele de lemn din oraş, iar locurile de joacă au fost igienizate şi dezinfectate.

Citeşte şi: Cercetătorii germani au anunţat că pandemia de coronavirus va dura 2 ani! Ce au spus despre numărul persoanelor infectate cu COVID-19

Toate foişoarele de lemn din Craiova au fost sigilate

Anunţul privind cele mai noi hotărâri puse în aplicare în lupta cu virusul mortal din China au fost făcut pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Municipiului Craiova, unde au fost publicate mai multe fotografii realizate astăzi în timp ce s-a dispus procesul de sigilare a foişoarelor de lemn, dar şi când au fost dezinfectate locurile de joacă din oraş.

“ÎNCHIDEM LOCURILE DE JOACĂ ȘI FOIȘOARELE!

Am demarat, de astăzi, procesul de igienizare și dezinfectare al locurilor de joacă din Craiova.
Imediat după această acțiune, vom închide accesul la locurile de joacă pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19.

Ca o măsură complementară, am închis de astăzi și foișoarele din cartierele și parcurile Craiovei. Luăm această măsură pentru protejarea celor mai vulnerabili dintre noi la noul virus de tip Coronavirus: vârstnicii și persoanele cu alte afecțiuni.

Mulțumim părinților care înțeleg că, prin evitarea locurilor de joacă, protejează sănătatea copiilor, dar și tuturor craiovenilor pentru înțelegere și pentru că respectă măsurile adoptate”, au transmis oficialii Primăriei din Craiova pe pagina oficială de Facebook.