Decizie în cazul tragediei de la Colectiv! Au cerut, dar li s-a respins solicitarea

De: Cancan
Publicat: 23/05/2017 | 12:30

Judecătoria Sector 4 Bucureşti a decis ca ambele cereri să fie respinse.

„În baza art. 29 alin. 5 rap. la art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, respinge ca neîntemeiată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43-45 Cpp, formulată de partea civilă MINISTERUL AFACERILOR INTERNE”, se arată în decizia instanţei privind sesizarea Curţii Constituţionale.

„Respinge ca neîntemeiate cererile privind introducerea în cauză în calitate de părţi responsabile civilmente a Statului Român prin Ministerul Finanţelor şi a Ministerului Sănătăţii, formulate de părţile civile RUŞITORU IONEL, RUŞITORU LINA, RUŞITORU CRISTIAN ALEXANDRU, STRUGARU DĂNUŢ, STRUGARU ELENA, STRUGARU ELENA DANIELA, BOGARI MONICA, STAN IOAN EUGEN, STAN MARIA CRINA, STAN MONICA MIRELA, TOADER VASILE, TOADER DOINA, OLTEŢEANU (fostă TOADER) IOANA, URSU GABRIELA şi TOADER GEORGE, precum şi de părţile civile RĂDULESCU LUMINIŢA şi RĂDULESCU ANDREI. Admite cererea formulată de procuror privind trimiterea prezentei cauze la Tribunalul Bucureşti-secţia I Penală în vederea reunirii cu dosarul nr. 17008/3/2016. În baza art. 45 Cpp rap. la art. 44 Cpp şi art. 43 alin. 2 lit. c Cpp, trimite cauza la Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în vederea reunirii cu dosarul nr. 17008/3/2016. Cu apel o dată cu fondul”, se arată în decizia instanţei privind solicitarea ca statul să fie parte în proces, prin Ministerul de Finanţe. (VEZI AICI ŞI ÎN CE SITUAŢIE STRANIE AU FOST PUSE VICTIMELE DE LA „COLECTIV”)

În incendiul de la clubul Colectiv, care a avut loc în noaptea de 30 octombrie 2015, şi-au pierdut viaţa 64 de persoane. După tragedie au fost internate în spitalele din Capitală 147 de răniţi.

În noaptea în care a avut loc incendiul susţinea un concert formaţia Goodbye to Gravity. 4 dintre cei 5 membri ai trupei şi-au pierdut viaţa. Solistul Andrei Găluţ, care a fost şi el rănit grav în incendiu, a reuşit să supravieţuiască. (CITEŞTE ŞI: O MAMĂ CARE ŞI-A PIERDUT BĂIATUL ÎN INCENDIUL DE LA COLECTIV A NĂSCUT LA 52 DE ANI!)