Decizie fara precedent. Deputat din Republica Moldova, condamnat definitiv la inchisoare in Romania
Instanta suprema a respins recursul lui Valeriu Guma si a mentinut astfel decizia Curtii de Apel Bucuresti data in vara anului trecut. Parlamentarul a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie in 2008 sub acuzatiile de cumparare de influenta, complicitate la dare si luare de mita, acesta fiind implicat in dosarul intitulat “mita de la AVAS”.
Prin intermediul surorii sale, Valeriu Guma i-a dat 20.000 de dolari unui consilier al vicepresedintelui AVAS pentru aprobarea unei conventii de mentinere a contractului de privatizare a S.C. Gerom Buzau. Este o decizie fara precedent in justitie ca un parlamentar din Republica Moldova, pus sub acuzare de Directia Nationala Anticoruptie, sa fie condamnat de o instanta romaneasca la inchisoare cu executare.
Claudiu Valimareanu