Decizie de ultimă oră în procesul dintre “fostul” Andreei Antonescu și Poliție Judecătorii au hotărât că…

Publicat: 08/07/2020 | 18:43

Fostul iubit al Andreei Antonescu pare să fie urmărit de ghinion. După ce, în vara anului trecut, a fost prins pe picior greșit de oamenii legii, ”Prințișorul taxiurilor” a încercat să-și caute dreptatea în instanță, dar se pare că nu a avut sorți de izbândă. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, informații de ultimă oră.

D.A.S.(Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a intrat în posesia unor amănunte uluitoare legate cel mai recent proces în care a fost implicat Ștefan Manolache, fostul iubit al Andreei Antonescu. (CITEȘTE ȘI: “EX”-UL ANDREEI ANTONESCU I-A DECLARAT RĂZBOI LUI ABI TALENT)

În vara anului trecut, Ștefan Manolache, tânărul din Iași cunoscut în lumea mondenă drept ”Prințișorul taxiurilor”, ar fi fost prins în ”offside”, la volan, de polițiștii de la Rutieră. Pentru că s-a simțit nedreptățit, ex-ul Andreei Antonescu s-a adresat instanței de judecată, unde a contestat amenda primită.

După ce, în toamnă, a pierdut pe fond – magistrații au respins ca neîntemeiată plângerea – Ștefan Manolache n-a depus armele și a atacat decizia cu apel. Dar, surpriză! Nici aici se pare că nu a avut câștig de cauză. (NU RATA: EX-UL ANDREEI ANTONESCU S-A COMBINAT CU O SEXY-ȘATENĂ ȘI…)

„Ex”-ul Andreei Antonescu a pierdut procesul cu Poliția

Decizia instanței

Conform unor surse din mediul judiciar, în urmă cu câteva zile, judecătorii de la Tribunalul București s-au pronunțat în cazul ”Prințișorului taxiurilor”. Magistrații au decis repingerea apelului declarat de Manolache Ștefan ca nefondat. Așa că, acum, fostul Andreei Antonescu n-are încotro și trebuie să achite amenda cu care s-a ales după ce a ”călcat pe bec” în trafic. (VEZI ȘI: DE CE AU ”RUPT-O” DE FAPT ANDREEA ANTONESCU ȘI IUBI. DECLARAȚII ÎN EXCLUSIVITATE)

”Soluția pe scurt: Respinge apelul declarat de apelantul MANOLACHE ŞTEFAN-RĂZVAN, împotriva Sentinţei civile nr. 11482/21.11.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 16524/300/2019, în contradictoriu cu intimata DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI – BRIGADA DE POLIŢIE RUTIERĂ, ca nefondat. Definitivă, potrivit art. 634 C.pr.civ., prin raportare la art. 483 alin. 2 teza finală C.pr.civ., coroborat cu art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001. Prezenta hotărâre se va comunica părţilor, în copie, conform art. 427 C.pr.civ.”, se arată în decizia magistraților de la Tribunalul București.

Ștefan Manolache, lovitură în instanță

Ștefan Manolache, palmares ”calificat”

”Prințișorul taxiurilor” este cunoscut ca un adevărat donjuan. Tânărul se poate mândri cu un „palmares” notabil al frumuseților din showbiz-ul autohton. După relația cu Silvia de la ”Bravo, ai stil!”, Ștefan Manolache a “combinat-o” pe colega acesteia Adela Tecuceanu, finalista celui de-al doilea sezon al emisiunii de la Kanal D. Ba mai mult, a fost într-o vacanță de lux cu… nepoata fostului premier Petre Roman. Fiul politicianului  Mircea Manolache s-a iubit și cu îndrăgita bloggeriţă Ioana Grama. Povestea lor de iubire nu a durat însă prea mult timp. (VEZI ȘI: IUBITUL ANDREEI ANTONESCU A FOST ”PUS PE LIBER” DE ANTENĂ!)

“Vreau să vă spun că am fost înşelată. Eu sunt foarte conştientă de faptul că multe dintre lucrurile frumoase care mi se întâmplă sunt datorită vouă, celor care mă urmăriţi, şi ştiu că sunteţi curioşi, aşa de fel, aşa că astăzi m-am gândit să vă spun nişte chestii. Este un sentiment nou pentru mine pentru că nu mi s-a mai întâmplat sau, cel puţin, nu am aflat până acum.

Mi se pare că, atunci când înşeli un om, s-o faci cu cap, să nu afle, pentru că, na, se mai întâmplă, dar, dacă nu afli, eşti super-Zen şi n-ai nicio treabă. Dar când afli şi vezi videouri şi poze şi te şochezi aşa… Fiecare îşi creează ce imagine vrea el, din păcate am o imagine aici în cap pe care nu pot să mi-o şterg deocamdată şi care mă scârbeşte, aşa, mă face să regret tot”, mărturisea Ioana Grama prietenilor virtuali, anul trecut.

S-a iubit cu Andreea Antonescu

Probleme cu legea

De-a lungul timpului, ”Prințișorul taxiurilor” a fost implicat într-o serie de dosare cât se poate de serioase, de natură penală, unele chiar instrumentate de DIICOT. Mai exact, el a fost cercetat într-un dosar care implica substanțele interzise, Ştefan Manolache fiind, până în primăvara acestui an, sub control judiciar. (NU RATA: ANDREEA ANTONESCU, DEZVĂLUIRI DESPRE VIAȚA INTIMĂ: „NU AM DIVORȚAT ȘI NICI NU O VOI FACE”)

Un alt eveniment neplăcut pentru Ștefan Manolache a fost condamnarea lui la un an de închisoare cu suspendare, după ce ar fi împușcat un taximetrist. Între el și celălalt participant la trafic a izbucnit un scandal monstru, iar iubitul Andreei Antonescu a scos un pistol cu bile de cauciuc și a tras în direcția șoferului, nimerindu-l în piept, fără consecinţe prea grave, din fericire. Surprinzător, după ce a fost condamnat, Ștefan Manolache ar fi vrut să iasă din ţară, dar a fost oprit în vamă de poliţiştii de frontieră, care au anunţat Brigada pentru Combaterea Crimei Organizate (BCCO) şi a fost condus la sediul inspectoratului de poliție pentru audieri.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.