Decizie de ultimă oră a Guvernului: Ludovic Orban l-a rechemat de la post pe consulul general al României la New York, Cătălin Dancu
Executivul a adoptat, joi seară, un proiect de hotărâre care prevede rechemarea consulului general al României de la New York, Cătălin Dancu.
„A fost adoptat proiectul de hotărâre de Guvern privind rechemarea consulului general al României de la New York, în persoana lui Cătălin Dancu”, a spus șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, la finalul ședinței de Guvern.
Dancu a fost numit în această funcție de guvernul Sorin Grindeanu, în mai 2017. El a devenit celebru prin aparițiile sale televizate, fiind avocatul mai multor politicieni, dar și al unor firme cunoscute, precum Bamboo. Printre cei care i-au fost clienți s-au aflat Alexander Adamescu, Dinu Patriciu, George Becali sau Dumitru Sechelariu. De altfel, el a fost secretar general al Partidului Noua Generație, a lui Becali.
În şedinţa de guvern au fost aprobate, prin hotărâri de guvern, şi o serie de eliberări/numiri în funcţie a unor prefecţi şi subprefecţi, scrie stiripesurse.ro.
Astfel, a anunţat Ionel Dancă, s-a dispus încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect în privinţa următorilor: Dănuţ-Emil Hălălai (Alba), Florentina Horgea (Arad), Jean-Andrei Adrian (Harghita), Florin Florian (Sălaj), Mirela-Elena Adomnicăi (Suceava).
Totodată, Guvernul a dispus eliberarea din funcţie a subprefectului de Arad, Vasilică Damian, care va fi înlocuit de Neliana-Olimpia Popa.