Perioada de autoizolare a adus numeroase schimbări în rândul vedetelor noastre. Multe dintre ele au realizat că este timpul pentru lucruri noi în viața lor, iar printre cei care vor să facă anumite transformări se numără și Andra Măruță, jurata de la Românii au talent.
Andra Măruță a petrecut autoizolarea în compania soțului, dar și în compania celor doi copii pe care îi au împreună, David și Eva. Pentru că această perioadă a fost una destul de grea pentru noi toți, iar kilogramele au început să se acumuleze din cauza faptului că multora din noi ne-a lipsit activitatea fizică, Andra a luat o decizie radicală.
Astfel, mereu sinceră și asumată, dar și mereu în contact cu fanii săi, Andra Măruță le-a mărturisit acestora că este cazul să facă o schimbare.
Mai exact, jurata de la Românii au talent a decis că vrea să slăbească puțin, folosind metode naturale. „După o perioadă în care am stat mult în casă și am gătit de toate și așa, m-am hotărât să țin o dietă cu mâncare sănătoasă, să slăbesc sănătos. M-am apucat și de sport, așa că o să vă țin la curent cu ce se întâmplă. Urați-mi noroc!”, a declarat vedeta într-un InstaStory.
Deși evenimentele i s-au oprit de luni bune și nu mai câștigă niciun ban din muzică, pentru moment, Andra a donat și continuă să doneze, pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie. Mai exact, artista a scos din buzunar suma de 20.000 de euro, pe care a donat-o fără nicio reținere Spitalului Matei Balș, notează viva.ro.
Mai mult, Andra își plătește colegii de trupă în continuare, chiar dacă nu mai produce nimic din muzică, a mai spus aceasta, către sursa citată.
CITEȘTE ȘI – SCANDAL MONSTRUOS ÎN SHOWBIZ! ANDRA MĂRUȚĂ, FĂCUTĂ PRAF: „RUȘINE! NU AI…”
„Am simțit nevoia să ajut, să mă implic. Știrile mă încarcau negativ, nu aveam stare, aș fi vrut să mă duc într-un spital în care aflam că nu exista personal suficient, dar nu avem cum să fac asta, evident. Nu sunt medic. Așa că am făcut ceea ce puteam, de la distanță.
Am donat cu speranța că voi ajuta cadre medicale, dar și pacienți. Este o perioadă în care multa lume dă dovada de solidaritate și empatie și sper ca asta să ne ajute să depășim
această perioadă grea” a spus Andra.