Decizia luată de Simona Halep aruncă în aer relația cu Mouratoglou. Situație asemănătoare ca în cazul lui Toni Iuruc
Înaintea turneului WTA 1000 de la Miami (18-31 martie), Simona Halep a luat o decizie drastică cu privire la fostul său antrenor, Patrick Mouratoglou, o acțiune pe care campioana tenisului a mai făcut-o doar atunci când a divorțat.
Simona Halep a decis să își despartă complet drumurile de Patrick Mouratoglou, odată cu revenirea în circuit. Astfel, jucătoarea de tenis a șters toate fotografiile cu antrenorul francez de pe platformele de socializare.
Simona Halep a șters toate pozele cu Patrick Mouratoglou
Aceeași acțiune a fost întreprinsă și după divorțul de Toni Iuruc, în luna septembrie 2022. În acea zi, fostul lider WTA a șters toate pozele de la nunta cu Toni de pe contul său oficial de Instagram.
Simona Halep s-a distanțat complet de Patrick Mouratoglou după ce acesta, fostul antrenor al Serenei Williams, și-a recunoscut responsabilitatea pentru faptul că românca a fost depistată pozitiv la testul anti-doping de la US Open! Pe Instagram, Simona avea mai multe fotografii alături de Patrick, inclusiv cele de la turneul WTA 1000 Toronto, unde Halep a câștigat titlul.
Cu toate acestea, Halep a decis să șteargă toate pozele cu Mouratoglou, o acțiune care arată sentimentele negative ale româncei față de reputatul antrenor francez. Acest lucru s-a întâmplat după ce, în trecut, sportiva i-a dat unfollow lui Patrick.
Patrick Mouratoglou a făcut-o pe Simona Halep să nu renunțe la tenis
Relația dintre Simona Halep și Patrick Mouratoglou s-a deteriorat din cauza scandalului de dopaj, din care sportiva a ieșit în cele din urmă neafectată. TAS a redus suspendarea Simonei de la patru ani la nouă luni, astfel că jucătoarea de tenis va participa în săptămânile următoare la Miami Open.
Patrick Mouratoglou a avut un rol important ca mentor pentru Simona Halep. Ea a dezvăluit că, într-un moment dat, a considerat să se retragă din tenis, însă influența francezului a determinat-o să-și reevalueze profund prioritățile.
„Atunci am simțit că trebuie să mă duc la academia lui Patrick! Acolo am simțit că sunt un copil care încă își dorește să mai facă ceva în tenis. Deși eram foarte dezamăgită și nu știam dacă mai pot atinge nivelul cel mare. Pentru că eu nu mai joc tenis ca să câștig un meci sau două, merg până la capăt atunci când joc la un turneu.
La academie am văzut copilașii de acolo, care au 10 – 12 ani, chiar și mai puțin, trezindu-se dimineața cu visul de a deveni foarte buni jucători de tenis. Am luat ca un burete vibe-ul de acolo și l-am pus în interiorul meu. Stau de la 8:00 dimineața la ora 18:00 în academie. Niciodată n-am făcut treaba asta. Dar simt că la vârsta mea am nevoie de așa ceva”, a dezvăluit în trecut Simona Halep, potrivit prosport.ro.