Decizia luată de Poliția Română după accidentul provocat de Mario Iorgulescu. Prima măsură luată împotriva tânărului
Polițiștii au luat primele măsuri în cazul accidentului provocat de Mario Iorgulescu – fiul președintelui LPF -, accident în urma căruia un tânăr de 24 de ani, Dany Vicol, și-a pierdut viața. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare din culpă în cazul accidentului provocat de Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal rămânând fără permisul de conducere, au precizat, pentru mediafax.ro, reprezentanții Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Polițiștii Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în cazul accidentului provocat duminică de Mario Iorgulescu, la ieșirea din București, în urma căruia a murit șoferul lovit de fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal. Totodată, lui Mario Iorgulescu i-a fost reținut permisul de conducere.
Nerespectarea regimului legal de viteză și pătrundere pe contrasens
Polițiștii precizează că accidentul a avut loc în urma nerespectării regimului legal de viteză de către Mario Iorgulescu și a pătrunderii pe contrasens.
Luni, medicii de la Spitalul Elias au anunțat că evoluția lui Mario Iorgulescu este lent favorabilă. El este conștient, rămânând conectat la aparatele de ventilație mecanică. „Evoluția pacientului Mario Iorgulescu, internat în spitalul Elias cu diagnosticul de Politraumatism prin accident rutier, este lent favorabilă. El este conștient, rămânând conectat la aparatele de ventilație mecanică. Se apreciază că deocamdată nu a depășit zona riscului vital și continuă să necesite îngrijiri de terapie intensivă”, potrivit unui comunicat de presă al managerului Spitalului Elias, Mugur Ardelean.
Mario Iorgulescu a fost internat, duminică, în Spitalul Elias din Capitală, în urma unui accident grav produs la ieșirea din București, în urma căruia celălalt șofer a murit.