Decizia luată de managerul Spitalului Municipal Dej! Angajații nevaccinați nu vor mai lucra în anumite secții

Publicat: 23/09/2021 | 15:47
sursa FOTO: pexels.com

Medicul Mihai Pandrea, managerul Spitalului Municipal Dej, a anunțat că personalul medical care nu este vaccinat nu va mai lucra în anumite secții. Acesta a luat această decizie drastică din cauza creșterii semnificative a numărului de infectări cu noul coronavirus.

Managerul a precizat că procentul de vaccinare în spitalul pe care îl conduce este de 83%. Mihai Pandrea a precizat că știe că acest lucru le afecta din punct de vedere financiar anumiți angajați, dar nu va ezita să aplice măsura.

În două săptămâni a explodat numărul pacienților infectați. Astăzi, în acest moment, avem 23 de pacienți pe secția de COVID-19 și șase în terapie intensivă (…) De această dată dau decizie internă, urmează azi (miercuri – n.red.) să o scriu, am anunțat pe toată lumea: nu voi mai accepta să se lucreze pe secția COVID și în punctele unde există contact cu COVID – Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU), Terapia Intensivă, Radiologie, etc. – decât cu personal vaccinat.

Am transmis asistentelor – celor care nu sunt vaccinate – că, deși vor fi afectate la buzunar, nu voi ezita să le detașez. Le iau de acolo, le detașez, și duc altele care sunt vaccinate. Eu, ca manager, consider în acest moment că pe acele secții și compartimente care lucrează cu pacienții COVID este obligatoriu ca personalul să fie vaccinat, a declarat medicul Mihai Pandrea în cadrul emisiunii Cu cărţile pe faţă de la Radio FIR.

Risc dublu de spitalizare pentru cei infectați cu varianta Delta

Persoanele infectate cu varianta Delta a coronavirusului prezintă un risc dublu de spitalizare pentru COVID-19 comparativ cu varianta Alfa, arată un studiu amplu publicat în revista The Lancet Infectious Diseases.

Cercetătorii de la Public Health England (PHE) şi de la Universitatea Cabridge au analizat cazurile clinice a 43.338 de persoane detectate pozitiv la COVID-19 în Marea Britanie, în perioada 29 martie – 23 mai 2021. Dintre acestea, 20 % (8.682) erau infectate cu tulpina Delta, iar restul de 34.656 cu tulpina Alfa.

Din totalul celor infectaţi, o persoană din cinci a fost internată cu COVID-19 după 14 zile de la testarea pozitivă la noul coronavirus. Dintre cei infectați cu varianta Alfa au fost internaţi 2,2 % (764 de persoane), în timp ce dintre cei infectaţi cu varianta Delta au fost spitalizaţi 2,3 % (196 persoane).