Decizia luată de Elena Tănase, imediat după ce s-a căsătorit cu Ianis Hagi. Gestul i-a luat prin surprindere pe toți!
În urmă cu mai puțin de 7 zile, Ianis și Elena Hagi și-au jurat iubire veșnică în fața lui Dumnezeu. Cununia religioasă a avut loc pe data de 14 iulie 2024, evenimentul fiind unul dintre momentele mult așteptate ale acestei veri. Care a fost prima ”mișcare” pe care soția fotbalistului a făcut-o imediat după ce a devenit doamna Hagi.
Oficializarea relație în fața lui Dumnezeu a fost posibilă la doar câteva luni de când cei doi au devenit soț și soție cu acte în regulă. În ziua de Crăciun a anului trecut, fiul ”Regelui” și iubita lui s-au cununat civil. Duminică, 14 iulie 2024, Ianis Hagi și Elena, aleasa inimii lui, s-au căsătorit religios. Slujba a avut loc la biserica Sf. Visarion din București, după care nuntașii și mirii s-au îndreptat către petrecerea grandioasă – care s-a ținut la palatul Știrbey din Buftea.
Ce decizie a luat Elena Tănase, mireasa lui Ianis Hagi, imediat după nuntă
Pentru nunta anului, așa cum a fost denumită, Elena și Ianis au strălucit la propriu și și-au întâmpinat cei peste 700 de invitați într-o atmosferă de neuitat. Pentru organizarea evenimentului cei doi soți au avut în spate o armată de profesioniști. De la designeri interiori, florali, organizatori de nunți, până la bucătari de renume. Meniul grandios a fost pregătit de către Marian Cernat, Executive Chef la Domeniul Știrbey și Cooking Team la Chefi la cuțite, împreună cu Chef Sautner, chef Popescu și chef Orlando. Citește și: CÂT A PLĂTIT ELENA, SOȚIA LUI IANIS HAGI, PENTRU ROCHIA DE MIREASĂ? PREŢ AMEŢITOR PENTRU ŢINUTA FĂCUTĂ DIN DANTELĂ 3D
La doar câteva ore de la începerea marelui eveniment – când cei doi miri au început cu adevărat să se bucure de cea mai frumoasă zi din viața lor, Elena Hagi a simțit nevoia să facă anumite schimbări pe rețelele de socializare. Deși și-a dorit tot timpul discreție din partea publicului, de data aceasta se pare că noul statut matrimonial a venit cu noi perspective asupra vieții. Pentru a împărtășii imagini din ziua nunții sale, tânăra și-a făcut public profilul de Instragram, întrucât contul ei era privat. Așa cum era de așteptat, Elena Hagi a publicat mai multe momente emoționante de la propria ei nuntă, ajungând – până în acest moment – la aproape 40 de mii de urmăritori.
Cine este Elena, soția lui Ianis Hagi
Elena și Ianis Hagi formează un cuplu de mai bine de 3 ani, însă puțini sunt cei care cunosc informații și detalii despre proaspăta soția a fotbalistului. Elena locuiește în Constanța, este de origine aromână și provine dintr-o familie înstărită. Constantin Tănase, tatăl ei, este un influent om de afaceri de la malul mării – care deține mai multe afaceri în imobiliare și agricultură.
Elena Hagi a terminat cursurilor Colegiului Național Mircea cel Bătrân din Constanța și absolventa a două facultăți: Facultatea de relații Internaționale din cadrul Universității Ovidius și Facultatea de Drept din cadrul aceleiași Universități din Constanța. NU RATA: VESTE TRISTĂ PENTRU IANIS ŞI ELENA HAGI, LA DOAR 2 ZILE DUPĂ NUNTĂ. DE CE NU POT PLECA ÎN LUNA DE MIERE
”Elena este un om minunat, este o fată foarte organizată, muncitoare, perseverentă, organizată. A terminat liceul ”Mircea cel Bătrân” din Constanța, după care a terminat două facultăți: Facultatea de relații Internaționale din cadrul Universității Ovidius și Facultatea de Drept din cadrul aceleiași Universități din Constanța. Are masterate, vorbește engleză, italiană, spaniolă și germană.
M-am bucurat când mi-a zis Elena că are o relație cu Ianis Hagi, dar i-am zis: ”Sunt și responsabilități. Ianis este un băiat deosebit, civilizat, muncitor, cu o educație aleasă, este fiul lui Gică Hagi – care este simbol internațional. Le doresc să fie bucuroși, sănătoși, să se respecte, să se înțeleagă. Ei provin dintr-o comunitate deosebită, tradițiile și obiceiurile trebuie respectate, iar noi ne bucurăm că trăim astfel de momente. Le doresc să fie fericiți, să muncească, mai ales că știu cât de perfecționiști sunt amândoi”, ”, a spus tatăl Elenei, potrivit Antena 3 CNN.