În urmă cu doar câteva luni, Culiță Sterp a fost implicat într-un accident rutier grav în Cluj Napoca. Impactul s-a produs din cauza faptului că artistul nu a respectat semnele de circulație. Mai mult, solistul a fugit de la locul accidentului, dar ulterior a fost prins de polițiști. După aproape un an de la nefericitul eveniment, ancheta s-a finalizat, iar judecătorii au luat o decizie în dosarul său!
Fostul concurent de la Survivor România a primit verdictul. Cântărețul a scăpat de controlul judiciar care i-a interzis să iasă din țară.
Măsura a fost aplicată la scurt timp după accidentul provocat în Cluj-Napoca. Până acum, Culiță Sterp era obligat să se prezinte în fața judecătorilor ori de câte ori era chemat, era obligat să anunțe schimbarea locuinţei, trebuia să se prezinte la I.P.J. Hunedoara, conform programului de supraveghere, nu avea voie să depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea instanţei și nu avea voie să conducă autovehicule.
„Revocă măsura controlului judiciar luată prin Ordonanţa din data de 18.11.2022 şi menţinută prin Încheierea penală nr. 293/28.12.2022, prin Încheierea penală nr. 46/17.02.2023, prin Încheierea penală nr. 110/07.04.2023 şi prin Încheierea penală nr. 165/26.05.2023 faţă de inculpatul S.N., trimis în judecată pentru săvârşirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Dispoziţiile prezentei încheieri privind revocarea măsurii controlului judiciar vor fi executorii la data rămânerii definitive. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia instanței, conform spynews.ro.
Pentru că a scăpat de probleme, Culiță Sterp și-a luat partenera de viață și au plecat într-o binemeritată vacanță. Cei doi au ales să se bucure de o destinație de lux din Grecia.
Cei doi s-au cazat la un hotel de 5 stele din Santorini pentru care au plătit o sumă importantă de bani. Cântărețul a publicat și primele imagini din concediul pe care-l petrece alături de frumoasa blondină.
„Am înțeles că e mai bună cafeaua aici…”, este mesajul transmis de Culiță Sterp în urmă cu puțin timp pe pagina de Instagram.
După această „palmă” pe care a luat-o de la viață, Culiță Sterp face tot posibilul să se reabiliteze și să rămână cu picioarele pe pământ. La câteva zile de la accident, artistul și-a făcut curaj și a postat pe contul său de Instagram un mesaj în care a explicat întreaga situație.
„Vă pup pe toți, dragii mei. N-am fugit nicăieri, aici sunt, pentru cei care vă întrebați. Mi-a fost greu să ies în fața voastră și să vorbesc, să vă spun ceva după cele întâmplate. Am stat puțin să mă gândesc, să analizez tot la rece și chiar am avut nevoie de o pauză. Vreau să îi cer scuze, în primul rând, lui Marius, băiatul implicat în accident, atât lui cât și familiei lui, cu care am ținut legătura și cu care m-am împăcat.
Vreau să le cer scuze celor pe care i-am dezamăgit, celor care mă apreciază și în special familiei mele care este mereu lângă mine. Știu că am dezamăgit și poate că nu își mai au rost cuvintele, dar nu cred că este om în lume care să nu greșească”, și-a început declarația Culiță Sterp pe contul său de Instagram.