Marcel Ciolacu a anunțat o măsură ce se va aplica în toată România, după explozia de la Crevedia. Premierul a transmis faptul că se vor efectua controale la toate stațiile GPL din țară. De luni, 28 august, va fi demarată întreaga operațiune.
Potrivit declarațiilor făcute de către Marcel Ciolacu, toate stațiile GPL vor fi controlate, pentru a nu se repeta tragedia de la Crevedia. În cazul în care vor fi găsite nereguli, centrele respective vor fi închise pe loc. Dacă va fi necesar, inclusiv legislația va putea fi modificată, spre a nu mai exista centre ce funcționează în ilegalitate.
„Toate stațiile de GLP vor intra într-un sistem de control. Mai mult, unde se vor găsi elemente și încălcări care ar duce la a pune în pericol viața oamenilor se vor închide activitățile pe loc. Dacă va fi nevoie vom face modificări legislative în cursul săptămânii viitoare, astfel încât aceste lucruri să se întâmple fără procese și fără ca anumiți oameni să încerce să mai țină afacerile chiar dacă sunt ilegale”, a mai spus premierul.
Sâmbătă, 26 august, o stație GPL din Crevedia a explodat, după ce doi șoferi s-au apucat să transfere conținutul de gaz dintr-o cisternă în cealaltă. La un moment dat, au văzut o flacără sub cisternă, dar nu a fost chip să prevină tragedia. Când a avut loc prima explozie, o localnică pe nume Florica era în curte. Femeia s-a ales cu arsuri pe 96% din suprafața corporală. Când a văzut-o, soțul a făcut infarct, iar ea a decedat o zi mai târziu, la spital. Pompierii au venit la fața locului, dar a avut loc încă o explozie, care a rănit 57 de persoane, dintre care 39 sunt pompieri. 10 dintre victime sunt la spital și se află în stare gravă.
Nu mai puțin de 3.000 de locuitori au fost evacuați de pe o rază de 800 de metri în apropierea stației GPL de la DN 1A, localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, care funcționa în ilegalitate. Autoritățile au activat mecanismul european pentru protecție civilă, spre a putea trimite o parte dintre victime în străinătate, la spitale. Ancheta a fost preluată de către Parchetul General. Ulterior, Raed Arafat, șeful DSU (Departamentul pentru Situații de Urgență), a transmis că celula de criză va funcționa câtă vreme este nevoie.
Potrivit primelor cercetări, se pare că stația GPL la care s-a produs explozia nu mai avea aviz de funcționare încă din anul 2020.