Decizia de ultimă oră luată de Uniunea Europeană cu privire la Brexit. Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană poate fi amânată, dar doar pe baza unor motive întemeiate, a afirmat joi negociatorul-şef al UE, Michael Barnier, citat de site-ul agenţiei Reuters.
„Dacă va fi făcută o solicitare, liderii europeni vor adresa întrebarea «pentru ce?», iar durata eventualei amânări va fi legată de această întrebare”, a declarat Michel Barnier după întrevederea cu Sebastian Kurz, cancelarul Austriei.
O amânare de ordin „tehnic” poate dura până la alegerile europarlamentare programate în luna mai, a precizat Barnier, explicând că altfel va apărea problema participării Marii Britanii la acest scrutin.
Citește și: VEȘTI OFICIALE DESPRE ROMÂNII DIN MAREA BRITANIE, DUPĂ BREXIT! CE S-A DECIS ÎN PARLAMENTUL BRITANIC
Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar Guvernul Theresa May speră să obţină concesii suplimentare de la Bruxelles pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord. Camera Comunelor a respins Acordul Brexit negociat de Theresa May cu Bruxellesul şi a votat o serie de amendamente. Problema este că noua formă a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentată şi Uniunii Europene, care a avertizat că proiectul de tratat nu va fi renegociat.
Theresa May vrea renegocierea situaţiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici. Garanţiile acordate Irlandei de Nord riscă să blocheze Marea Britanie în „serii de negocieri repetate” în următorii ani, se arată în raportul guvernamental de evaluare juridică.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.
„Am locuit în Italia timp de 17 ani, nu știam dacă eram legal sau ilegal, nimănui nu-i păsa, nu m-a oprit nimeni atunci, de ce ar fi diferit aici?”, a spus o româncă de 40 de ani, care lucrează la o măcelărie. Alții speră că ministrul de Interne știe de ei și că înregistrarea și rămânerea în Marea Britanie după Brexit va fi automată: „Ne vor trimite scrisori. Nu sunt deloc îngrijorată de Brexit, de ce ar trebui să fiu? Sunt aici de nouă ani și plătesc impozite și asta contează”.
„Din păcate, auzim asta foarte des. Cum vor ajunge autoritățile la acești oameni? De aceea suntem îngrijorați”, a spus Florina Tudose.
„Dacă România este așa de rea cum cred britanicii, atunci de ce prințul Charles a cumpărat atâtea proprietăți acolo?”, se întreabă un alt român.
Alți români cred că englezii nu vor renunța la ei. „Ce va face Anglia fără noi?”, se întreabă Dragoș, care lucrează într-un restaurant românesc din Dollis Hill. El a venit în Marea Britanie în 2016: „Britanicii acoperă doar 10% din personal, dar nu sunt considerați de încredere. Își iau liber, mai ales după weekend, iar apoi românii vor fi chemați să le țină locul. Jumătate dintre cei 35 de angajați ai companiei erau români și doar trei sau patru erau din Marea Britanie. Nu este corect. Anul trecut, în noiembrie, decembrie, când a fost vreme rea, toți au sunat să spună că nu pot ajunge. Erau doar două centimetri de zăpadă. A trebuit să-mi iau mașina și să-i iau personal și pe alți români. Nu puteam să nu mergem la muncă. Aveam grijă de persoane în vârstă, unii au demență. În țara mea suntem responsabili. Etica muncii și simțul responsabilității sunt mai puternice decât aici. Cine va ocupa toate aceste slujbe slab calificate? Dacă ne întoarcem acasă, cine va face aceste munci? Este un pic rasist, dar este decizia lor. Suntem aici să lucrăm, să plătim impozite, să plătim asigurări, să cumpărăm mâncare, să plătim taxele bancare…”.