Chirurgul MIRCEA BEURAN, totul despre simptomele tăcute ale CANCERULUI
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Trending » Decese suspecte la Kremlin. Doi apropiaţi ai preşedintelui Putin, găsiţi morţi

Decese suspecte la Kremlin. Doi apropiaţi ai preşedintelui Putin, găsiţi morţi

De: Eliza Popescu 23/04/2022 | 09:00

Lista morților suspecte din apropierea lui Vladimir Putin se lungește pe zi ce trece. Deși unele cazuri au fost strâns legate de conducerea de la Kremlin și modul de operare și îndepărtare a inamicilor prin intermediul otrăvirii, Rusia neagă aproape de fiecare dată implicarea în moartea adversarilor. Recent, alte două decese suspecte au avut loc la Moscova, unde doi oficiali importanți, de această dată apropiați ai președintelui Vladimir Putin, au fost găsiți morți. Însă circumstanţele în care aceştia şi-au pierdut viaţa nu sunt foarte clare. Vladislav Avaev, un cunoscut bancher în vârstă de 51 de ani a fost găsit mort în apartamentul său, alături de soția și fiica sa. În același timp, a fost anunțată și moartea spionului lui Putin, Vyacheslav Trubnikov, fostul șef al Serviciului Rus de Informații Externe, în vârstă de 77 de ani, fără să fie menționată și cauza decesului, se arată într-un documentar realizat de Gândul.ro.

Vladislav Avaev a fost vicepreședintele Gazprombank, o bancă privată din Rusia, a treia cea mai mare ca active din țară. Gazprombank este una dintre marile bănci din Rusia, prin care Kremlinul cere efectuarea plăților pentru exporturile de petrol și gaze naturale rusești pentru că aceasta nu a fost exclusă din sistemul SWIFT odată cu impunerea sancțiunilor occidentale.

Ce făcea Vladislav Avaev la Gazprombank?

Principalele sectoare de activitate ale băncii sunt: corporate banking, retail banking, investiții bancare și servicii de depozitare. Totodată, tranzacționarea cu valori mobiliare, operațiunile de schimb valutar, operațiunile cu metale prețioase, operațiunile de compensare și serviciile de decontare se numără printre serviciile bancare ale companiei.

Deși sunt foarte puține informații despre perioada în care Vladislav Avaev a lucrat la Gazprombank și rolul pe care l-a avut în companie, el a primit de-a lungul anilor  mai multe distincții din partea statului rus pentru meritele sale.

(NU RATA: GOLIATH, PUS LA PĂMÂNT DE DAVID. UCRAINENII AU DOBORÂT UN ELICOPTER RUSESC DE 15 MILIOANE DE DOLARI CU O RACHETĂ DE APĂRARE DE… 100 DE DOLARI)

Nu după mult timp, Avaev a părăsit funcția de conducere, fără să se știe motivul pentru care a luat această decizie.

Oficial: dublă crimă urmată de sinucidere

Vladislav Avaev a fost, de asemenea, angajat în afaceri private, și a avut funcția de director general al companiei RTK, cea care se ocupă de cercetare și dezvoltare științifică în domeniul științelor naturale și tehnice. Totodată, el a fost membru al Consiliului de Administrație al Clubului Sportiv Cultural al organismelor financiare și economice ale Rusiei.

În ultimii ani, el a fost implicat în administrarea unei alte afaceri, fiind unul dintre fondatorii Carbonix, o afacere care produce implanturi de carboni care înlocuiesc oasele.

Pe 18 aprilie a fost anunțat decesul vicepreședintelui Gazprombank, Vladislav Avaev. Anchetatorii au ajuns la concluzia că în acest caz a fost vorba de o dublă crimă urmată de sinucidere. Vladislav Avaev şi-ar fi ucis soţia și fiica, după care şi-a luat viaţa.

(NU RATA: VEDETE PRO ȘI CONTRA LUI VLADIMIR PUTIN. PERSONALITĂȚILE PLANETEI S-AU ÎMPĂRȚIT ÎN DOUĂ TABERE)

Iulia Ivanova, purtătoarea de cuvânt a Comitetului de investigații de la Moscova, a declarat pentru Agenția TASS că o rudă ar fi descoperit cadavrele celor trei, pentru că nu a reușit să ia legătura cu aceștia prin telefon.

Femeia era îngrijorată, după ce a aflat de la șoferul și de la bona familiei că nu au reușit să mai dea de vicepreședintele Gazprombank și de soția sa și nici nu puteau să intre în apartamentul celor doi.

Vladislav Avaev ar fi deținut 13 arme de foc

Astfel, cadavrul fostului președinte al Gazprmombank și al soției sale, Elena, în vârstă de 47 de ani au fost găsite în aceeași cameră. Într-o altă cameră, a fost găsit și trupul neînsuflețit al fiicei lor de 13 ani, Maria.

Presa internațională anunță că Vladislav Avaev ar fi deținut 13 arme de foc, iar casa în care ar fi avut loc întregul episod ar fi fost un conflict domestic violent.

CITEȘTE ȘI: KREMLINUL AMENINŢĂ SUEDIA ŞI FINLANDA! RUSIA RECURGE IAR LA RETORICA NUCLEARĂ)

Kremlinul ar fi raportat că Avaev se afla într-o dispută juridică cu soția sa pentru a câștiga dreptul de a-și crește singur fiica. El pierduse deja un proces, iar soția sa a înaintat un altul.

Totodată, aceasta ar fi intentat un proces la tribunalul Nikulinsky în luna octombrie a anului trecut, deși nu a depus actele de divorț. În luna decembrie însă, soţia lui Avaev a retras procesul, însă relația dintre cei doi nu s-ar fi aflat pe drumul cel bun.

„Istoricul” lui Trubnikov

În aceeași zi, autoritățile au raportat decesul lui Vyacheslav Trubnikov, fostul director al Serviciului de Informații Extrene, din perioada 1996-2000. În acest caz, Kremlinul a confirmat moartea lui Trubnikov, însă nu a specificat și cauza morții sale.

„Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse anunță cu tristețe că la 18 aprilie 2022 a murit Eroul Rusiei, general de armată în retragere, veteran al Serviciului de Informații Externe Vyacheslav Ivanovici Trubnikov.

Conducerea și personalul Serviciului de Informații Externe din Rusia își exprimă sincerele condoleanțe familiei și prietenilor lui Vyacheslav Ivanovici.

O amintire binecuvântată a lui va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”, a declarat Serghei Ivanov, șeful biroului de presă al Serviciului rus de Informații Externe pentru agenția TASS.

Vyacheslav Trubnikov s-a născut în anul 1944 la Irkutsk și a realizat legături puternice cu Rusia și Siberia, dar și cu Orientul Îndepărtat. El a absolvit Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova în 1967. Ulterior, Trubnikov a început să lucreze în serviciile de informații externe.

Adjunctul lui Primakov

Trubnikov a fost un adevărat specialist în combaterea terorismului. În perioada 1971-1977 a lucrat în India sub acoperirea unui corespondent al RIA Novosti. Mai târziu, în 1984-1990 a lucrat în Bangladesh și India, inclusiv ca jurnalist. În 1990-1991 a fost șeful Departamentului Asiei de Sud-Est al KGB. În ianuarie 1992 a devenit primul adjunct al directorului Serviciului de Informații Externe, Evgheni Primakov, de asemenea fost premier și minstru de Externe.

Mai târziu, din 1996 până în 2000, a fost director al Serviciului de Informații Externe, iar din iunie 2000 până în iulie 2004 a lucrat ca prim-adjunct al ministrului de externe al Rusiei.

(CITEȘTE ȘI: RĂZBOIUL DIN UCRAINA, MULT PREA COSTISITOR PENTRU RUSIA. PUTIN SE GÂNDEȘTE LA O NOUĂ STRATEGIE)

Ulterior, în perioada 2004-2009, a fost numit de președintele Vladimir Putin ca ambasador al Rusiei în India. Pentru serviciul său, Trubnikov a fost distins cu Ordinul Steaua Roşie, şi avea zeci de medalii sovietice. Tot atunci, el a fost numit Erou al Federației Ruse.

Documentarea a fost realizată de Gândul.ro.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București Activează în presa online de mai bine de 5 ani Din anul 2019 face parte din grupul de presă Gândul Media Network
Parteneri
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Honorius Prigoană, copia fidelă a tatălui său. Cum o descria pe Adriana Bahmuțeanu: „Nu era necesar să avem o relație strânsă”
Honorius Prigoană, copia fidelă a tatălui său. Cum o descria pe Adriana Bahmuțeanu: „Nu era...
S-a aflat unde au fost duși copiii Adrianei Bahmuțeanu, după ce au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană de Protecția Copilului! Detalii explozive: „Eu mă aflam la ușa lui când a venit poliția. Are toate șansele să îi recupereze” | EXCLUSIV
S-a aflat unde au fost duși copiii Adrianei Bahmuțeanu, după ce au fost scoși din...
O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori
O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de cod Oreșnik. „Nu există modalități de contracarare”
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Ciolacu a făcut o criză de furie când a fost întrebat din nou despre zborul cu avionul Nordis
Ciolacu a făcut o criză de furie când a fost întrebat din nou despre zborul...
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”
Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu animalul de companie. “Cât de distrusă era Petra, care o iubește enorm.”
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Microsoft bombardează utilizatorii Windows 10 cu reclame pentru versiunea 11
Microsoft bombardează utilizatorii Windows 10 cu reclame pentru versiunea 11
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros:
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră...
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de...
Acestea sunt zodiile care vor avea un decembrie ca în povești, de la început și până la sfârșit. Trei zodii devin favoritele astrelor
Acestea sunt zodiile care vor avea un decembrie ca în povești, de la început și...
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Adriana Bahmuțeanu, luată la mișto de Honorius Prigoană. Niciodată nu a plăcut-o. ''Avem o relație de bună ziua și la revedere senzațională''
Adriana Bahmuțeanu, luată la mișto de Honorius Prigoană. Niciodată nu a plăcut-o. ''Avem o relație...
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți vor să plece
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de lei
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
VIDEO  Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale:
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au stat aici, dar nepăsarea a făcut ca locul să ajungă o ruină. Mulți trec pe lângă el și habar nu au ce este
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au stat...
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a îmbogățit peste noapte
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a îmbogățit peste noapte
Ceartă de proporții între Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău. A intervenit poliția, după ce s-ar fi ajuns la violență și vătămări corporale
Ceartă de proporții între Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău. A intervenit poliția, după ce s-ar...
×