Decese coronavirus în România. 80 de persoane au murit, din cauza infectării cu COVID-19
Potrivit noilor informații oferite de GCS, în ultimele 24 de ore, 80 de români infectați cu noul coronavirus și-au pierdut viața.
În intervalul 07.02.2021 (10:00) – 08.02.2021 (10:00) au fost raportate 80 de decese (44 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani. 76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Care este situația românilor din străinătate
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 8.332 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.164 în Italia, 2.037 în Spania, 187 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.116 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 37 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 151 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 25 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.