Profesorul bârlădean de limba și literatura română , Mihai Luca, a decedat ieri dimineață, în drum spre București, la vârsta de 82 de ani. Profesorul Luca se îndrepta spre Spitalul Militar din Capitală, unde trebuia să facă un control medical amănunțit, având probleme grave de sănătate.
Cu ajutorul unor prieteni, i s-a pus la dispoziție un taxi, iar în municipiul Buzău profesorul a suferit un infarct în taxiul cu care călătorea, potrivit vremeanouă.ro. A fost solicitată ambulanța de la SAJ Buzău, care a constatat că bătrânul profesor era decedat, fiind transportat la IML Buzău, pentru efectuarea autopsiei, care va avea loc astăzi.
A absolvit Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” cu note excepționale, fiind student cu bursă de merit în perioada 1950-1955 la Facultatea de Filologie, din cadrul Universității „A.I.Cuza” Iași.
Datorită unei remarcabile capacități intelectuale, profesorul Mihai Luca a fost, la numai 25 de ani, numit inspector școlar la Secția Învățământ din cadrul Raionului Bujoru, fosta Regiune Galați.
A fost profesorul a zeci de generații de la {coala Gimnazială „Iorgu Radu” unde în perioada 1963-1964 a fost director, de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” (unde a fost director adjunct în perioada 1964-1966) și de la {coala „Manolache Costache Epureanu”, unde a fost profesor în perioada 1988-2002.
În perioada 1974-1980 a fost inspector la Comitetul de Cultură al Județului Vaslui, iar împreună cu Eugenia Moldoveanu de la Biblioteca Județeană Vaslui, a acontribuit decisiv la organizarea Festivalului de Umor „Constantin Tănase” Vaslui, colaborând foarte strâns cu mari scriitor români ca: Marin Preda, Nechita Stănescu, Horia Zilieru, Fănuș Neagu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana, Romulus Vulpescu etc, cu actori ca Toma Caragiu, {tefdan Mihăilescu Brăila. De la toți a obținut cărțile cu atografe, el publicând apoi sub egida CARP Bârlad „Fascinația și mirajul autografului”, în 2016.
Profesorul Mihai Lupu a publicat mai multe cărți, având în lucru (la corectat) o ultimă carte, care acum are nevoie de sponsoriare pentru a putea fi editată, în memoria sa.