Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a început cu dreptul sezonul 2018. Cei doi au obţinut o victorie în prima rundă a probei de dublu la turneul ATP de la Sydney, dotat cu premii totale de 468.910 dolari, 7-6 (3), 6-4 în faţa perechii formate din Paolo Lorenzi (Italia)/Mischa Zverev (Germania).
Horia Tecău şi Jean Julien Rojer, favoriţii numărul doi la Sydney, au încheiat conturile într-o oră şi 26 de minute, cu 5 aşi şi 4 duble greşeli, în timp ce învinşii au avut 5 aşi şi o singură dublă greşeală.
De remarcat faptul că adversarii, Paolo Lorenzi şi Micha Zverev nu şi-au creat nicio minge de break în acest meci. Graţie acestui succes, Horia Tecău şi partenerul său şi-au asigurat un cec de 4.140 şi 45 de puncte ATP prin calificarea în sferturile de finală.
Următorii adversari ai lui Horia Tecău şi Jean Julien Rojer vor fi columbienii Juan Sebastian Cabal/Robert Farah sau argentinienii Leonardo Mayer/Diego Schwartzman.
În schimb, Florin Mergea şi sârbul Nenad Zimonjic au fost întrecuţi în primul tur de principalii favoriţi, Luklasz Kubot (Polonia)/Marcelo Melo (Brazilia), cu 7-6 (6), 6-3.
Pentru cuplul româno-sârb este al doilea eşec în tot atâtea partide, cei doi jucători alegându-se cu un cec de 2.430 dolari.
În clasamentul ATP la dublu, dat publicităţii astăzi, Horia Tecău se află pe locul 8 cu 5070 de puncte în timp ce partenerul său, Jean Julien Rojer se află pe locul 7 cu 5130 de puncte. Lideri în clasamentul mondial la dublu sunt Lukasz Kubot din Polonia şi Marcelo Melo din Brazilia, ambii cu câte 9220 de puncte.
Cristi P.