Pe 12 Decembrie se implinesc trei ani de la moartea indragitei cantarete Malina Olinescu. Mama acesteia, Doina Spataru, se topeste pe picioare de dorul fiicei sale iar in fiecare an, in acea zi fatidica, respecta cu sfintenie un ritual.
Malina Olinescu a plecat din lumea celor drepti in urma cu aproape trei ani, decesul ei starnind multe controverse. Cazul a fost tratat ca o sinucidere, chiar daca ancehatorii au avut multe semne de intrebare in aceasta privinta. De departe, cea mai afectata de disparitia prematura a indragitei cantarete a fost mama ei, artista Doina Spataru. Aceasta se topeste pe picioare de dorul fiicei sale, iar in fiecare an, atunci cand se comemoreaza amintirea Malinei, aceasta si-a stabilit un ritual prin care incearca sa se apropie, cumva, de regretata ei fiica:
„Pe 12 Decembrie fac ce trebuie facut, ce fac in fiecare an in aceasta zi si nu numai. Merg la biserica si la mormantul Malinei, cu flori si lumanari. Parastasul il fac mereu inainte de aceasta data, asa se face. Cat despre spectacolul organizat in memoria fiicei mele, anul acesta nu va avea loc. Nu mi-am propus sa fie tinut in fiecare an, sa devina o traditie. Imi doresc sa fie un spectacol frumos care sa se organizeze ori de cate ori gasim idei frumoase pe care sa le punem in practica, in cinstea fiicei mele”, a declarat Doina Spataru, peuntru CANCAN.ro.
Mereu este o lumanare aprinsa la mormant
Doina Spataru se ingrijeste de mormatul fiicei sale, pe care il viziteaza saptamanal, insa si multi necunoscuti vin sa-i aprinda Malinei o lumanare, semn ca admiratorii nu au uitat-o. Astfel, mormantul acesteia este mereu plin de flori si de lumina.
„Aproape toti cei care vin aici la cimitir merg si la Malina. Ne intreaba pe noi unde este mormantul, ca vor sa aprinda o lumanare. Multi vin si cu flori, special pentru ea”, ne-a declarat o ingrijitoare de la cimitirul unde se afla trupul neinsufletit al solistei.
CITESTE SI
Doina Spataru merge zilnic la mormantul Malinei Olinescu! Are grija de flori si ii aprinde lumanari
A luat o pauza de la concerte
Toamna aceasta, Doina Spataru a fost plecata in turneu cu formatia lui Petrica Geambasu, insa acum a hotarat sa ia o mica vacanta. „Momentan sunt in vacanta, ca sa zic asa. Am luat o pauza de la spectacole, pana la Revelion cred. Atunci voi mai avea spectacol, caci de Craciun nici nu se pune problema. Voi sta acasa cu familia si prietenii apropiati”, ne-a mai spus Doina Spataru.
Georgiana Coman