De râsul curcilor! A fost capturat la scurt timp după ce evadase din penitenciar! Cât mai avea de executat

Publicat: 06/05/2022 | 17:18
sursă foto: Pixabay

De râsul curcilor! Un bărbat a fost capturat la scurt timp după ce evadase din penitenciarul de la Buziaș. Cât mai avea de executat, de fapt, și ce se va întâmpla cu el?

Bărbatul care a evadat de la sectia zootehnică de la Buziaș a penitenciarului Timișoara a fost prins în cursul dimineții de joi, lângă Lugoj. Acesta fusese, inițial, condamnat la un an și trei luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Bărbatul a plecat din detenție, fiind prins, ulterior, în apropiere de Lugoj.

Vezi și APROAPE IREAL! INFRACTORUL ROMÂN CARE A EVADAT ÎN AUSTRIA, PRINS DE O FEMEIE

În tot acest timp, sute de polițiști, jandarmi și echipaje ale penitenciarului l-au căutat pe bărbat. În cursul dimineții de joi, acesta a fost prins.

Un martor a declarat pentru lugojinfo.ro: ”Condamnatul a stat la ocazie pe drumul dintre Olosag și Stiuca. A oprit o mașină și l-a întrebat pe șofer cum ajunge în munți. Omul era un paznic de la o firmă din zonă și și-a dat seama imediat că persoana care a urcat în mașină e cea căutată. A sunat la 112 iar în câteva minute locul a fost împânzit de polițiști și forțe speciale. Norocul a fost că polițiștii au umblat prin sate și le-au spus oamenilor să anunțe în caz că observă persoane străine”.

Vezi și MĂCEL ÎNTRE DEȚINUȚII UNUI PENITENCIAR! 24 DE OAMENI AU MURIT ȘI 42 AU FOST RĂNIȚI ÎNTR-O CONFRUNTARE CU ARME DE FOC

Ce se va întâmpla cu bărbatul

De asemenea, evadatul a fost reținut și dus la închisoare și se cercetează dacă a fost ajutat să fugă. Inițial, bărbatul ar fi stat ascuns, peste noapte, la o fermă din satul Herendești.

„Având în vedere că fapta săvârșită este asimilată evadării, reiterăm că aceasta se pedepsește conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani. Mulțumim pentru sprijin Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră și societății civile, precum și personalului unității pentru suportul oferit în acțiunea de identificare și capturare a deținutului!”, au declarat reprezentanții Penitenciarului Timișoara.

Sursă foto: Pixabay