Între Dumitru Sechelariu şi Gigi Becali a existat un adevărat război al declaraţiilor. Cum s-a ajuns la el?
Printre partenerii lui Sechelariu la jocurile de noroc se pare că s-au aflat Gigi Becali sau Adrian Porumboiu. De altfel, în fotbalul românesc se vorbeşte că Sechelariu şi-a pierdut trei dintre cei mai valoroşi jucători de la Bacău în faţa lui Becali, potrivit Prosport. Este vorba despre Dorin Goian, Florin Lovin şi Eugen Baciu.
În contractual dintre Steaua şi FC Bacău a fost stipulată o clauză prin care roş-albaştrii sunt obligaţi să plătească 800.000 de euro grupării băcăuane dacă jucătorul devine liber de contract, aşa cum s-a întâmplat după şapte ani petrecuţi la Steaua. Sechelariu s-a adresat instanţelor FRF (care au dat dreptate Stelei), apoi a mers la TAS, unde a câştigat. Becali a apelat însă în toamna anului trecut la ultima variantă, Tribunalul federal de la Lausanne, blocând obligativitatea plăţii. Cauza nu a fost încă judecată.
Sechelariu nu l-a iertat pe fostul lui partener de poker şi l-a taxat de fiecare dată în intervenţiile la TV. Sâmbătă, de pe patul de spital de la Viena, a transmis un ultim mesaj în acest sens lui Daniel Scânteie, preşedintele FCM Bacău. „Simţea că se duce. Mi-a lăsat cu limbă de moarte să nu-l las în pace pe Becali până nu recuperăm banii pentru Baciu. A zis că nu vrea să fie îngenuncheat de un cioban”, a declarant Scânteie pentru ProSport.
(D.B.)