De Paște, TVR 2 a pregătit programe pline de emoţie!
Concertul extraordinar susţinut de Paul Surugiu Fuego la Chişinău, cu doar câteva zile înaintea decretării stării de urgență, artişti şi momente celebre la „Gala umorului”, dar şi primul interviu pentru tv acordat de tânăra care a dezvoltat „JamilaCuisine”, celebrul proiect de blogging video bazat pe rețete culinare, se numără printre surprizele pregătite de TVR 2 pentru a trăi împreună Sărbătoarea Învierii Domnului.(CITEȘTE ȘI: ÎN PLINĂ PANDEMIE, PAUL SURUGIU-FUEGO A LANSAT O NOUĂ PIESĂ EMOȚIONANTĂ: ”CEA MAI LUNGĂ NOAPTE”)
Într-o perioadă în care bucuria Învierii şi Sărbătorile Pascale ne găsesc împreună doar în gând şi suflet, Paştele fiind după reguli stricte impuse de starea de urgență, TVR 2 a pregătit pentru duminică, 19 aprilie, un program variat, încărcat de emoţie.(NU RATA: CUM SE DISTREAZĂ ÎN IZOLARE UN MILIONAR DIN IAȘI ȘI SOȚIA LUI. „ACEST VIDEO NU TREBUIA SĂ AJUNGĂ PE…”)
„A venit iepuraşul” este unul dintre momentele ediţiei speciale „Gala umorului”, difuzată de la ora 13:00. Râsul poate fi cel mai bun medicament alături de îndrăgiţii actori Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Tamara Buciuceanu, Dem Radulescu, George Ivaşcu, Mirela Rizea, Eugenia Serban, Amza Pellea, Draga Olteanu-Matei şi Dem Radulescu. Nu vor lipsi momentele „de sezon”, „Cum dai mielul?” (1994), „A venit iepuraşul” (1997), „Curcan pentru export„ (2002) şi nici momente de colecţie precum „New-York-ul, câinele şi ardelenii„ şi „Ana lui Manole” (Gala Telerevelioanelor 2020), ”Nea Marin la Mamaia” (1970), dar şi „Veta la Bucureşti” (2004). Ediţia de Paşte va conţine şi o premieră, „La bufetul Parlamentului”, o adaptare tv de Eugen Dumitru după „Împărţeala” de Constantin Pavel, în interpretarea actorilor Dragoş Huluba şi Marius Rizea.
„Chiar dacă traversăm vremuri grele iar familia nu se poate reuni la tradiţionala masa de Paşte, putem trăi bucuria sfântă împreună iar umorul poate fi liant. Pentru ediţia specială am pregătit momente umoristice de sărbătoare, atât din arhiva TVR cât şi în premieră, în interpretarea unor actori celebri. Sperăm să vă bucuraţi de surprizele noastre”, a spus Corina Dănilă, coprezentator „Gala umorului”.
„Spectacolul „Lumina mea” este cu adevărat o sărbătoare”
De la ora 15:00, Paul Surugiu Fuego ne invită la concertul extraordinar pop-simfonic, „Lumina mea”, susținut în urmă cu o lună pe scena Palatului Național din Chișinău. Pentru trei ore, alături de artist se vor afla Orchestra Națională Simfonică Tele-Radio Moldova, Angry Band și Capela Corală Moldova, dirijate de maestrul Gheorghe Mustea. Printre invitații speciali: marele compozitor Eugen Doga, Orchestra Fraților Advahov, Natalia Gordienco și Brio Sonores.(NU RATA: FUEGO S-A IZOLAT LA DOMICILIU. MESAJ EMOȚIONANT PENTRU TOȚI ROMÂNII: ”SĂ STĂM ACASĂ. SĂ ÎNCERCĂM SĂ FIM MAI BUNI, SĂ FIM MAI UNIȚI SUFLETEȘTE”)
„Vreau ca ziua de Paște să ne prindă împreună, la TVR 2. Să vă aduc lumină în case, prin muzica mea, printr-un concert de suflet, un fel de vis împlinit! Spectacolul „Lumina mea” este cu adevărat o sărbătoare. Imaginile sunt superbe, muzica la fel, orchestra și corul, orchestrațiile și repertoriul, divers, înalt, cu simțăminte înalte. Show-ul de sunet, lumini, ecrane, toate la un loc, vor face ca atmosfera să fie de neuitat, mai ales că eu m-am simțit perfect, în fața publicului basarabean. Am realizat concertul pe 7 martie, în ultimele zile înaintea decretării stării de urgență în ambele țări și am satisfacția că am putut construi un produs de calitate, pe forțe proprii, muncind enorm la el”, spune Paul Surugiu.
Jamila, într-o ediție specială „Rețeaua de Idoli”
E aproape imposibil ca atunci când navighezi pe internet să nu îți apară în față o pagină cu prezentarea unei rețete a la Jamila. Invitata Irinei Păcurariu la „Reţeaua de idoli” în prima zi de Paşte, de la ora 18:00, este Geanina Avram Staicu alias Jamila, adică tânăra al cărui canal de Youtube cu reţete video realizate pas cu pas este urmărit constant de un milion de oameni.(VEZI ȘI: VEDETELE #STAUACASĂ, DAR SUNT #CUVOI (I). ALEX VELEA, CODIN MATICIUC, ANDREEA BĂLAN, ANDREEA ANTONESCU ȘI FUEGO VĂ DAU REȚETE ÎMPOTRIVA PLICTISELII)
Este primul interviu pe care populara Jamila l-a acordat pentru televiziune. Jamila are 33 de ani, este din București, absolventă de Relații Internaționale şi pasionată de limba franceză. Căsătorită cu un marocan cunoscut în anii studenției, ea a început să gătească în glumă și a combinat iniţial rețetele bunicii din Oltenia cu condimentele descoperite la soacra din Maroc. A început să pună online rețetele în 2012, atunci când a apărut și numele de Jamila Cuisine, iar până acum a ajuns la 600 de rețete și sute de mii de oameni care gătesc după sfaturile ei. Povestea succesului, Jamila o va spune în detaliu în ediţia specială „Reţeaua de idoli” duminică, 19 aprilie, de la ora 18:00.
„Eu am crezut că o să fac rețete pentru mama, verișoara mea de la Craiova și soacra din Maroc sau prietenele mele din liceu sau facultate. Dar au venit oameni străini, pe care nu îi cunoșteam și au început să crească vizualizările și oamenii să îmi ceară rețete în continuare. Atunci am zis – OK, nu facem doar rețete marocane, că oamenii nu vor doar rețete marocane. Și am început să facem rețete românești, rețete internaționale, rețete în general. Ziceam, hai să facem ce ni se cere! Atunci și acum, punem foarte mare preț pe comunitate”, spune ea.