Puya și Melinda au reușit să surprindă plăcut pe majoritatea telespectatorilor America Express 2023, dar, puțini sunt cei care știu detalii despre relația lor. În anul 2011, artistul și aleasa sa și-au jurat iubire în fața ofițerului stării civile, moment în care au reușit să impresioneze prin stilul lor unic și nonconformist. Ce ținute au purtat, de fapt, Puya și Melinda Grădescu la cununia lor.
Puya și Melinda au devenit unul dintre cele mai apreciate echipe de la America Express 2023. Puțini sunt cei care cunosc povestea de viață ce-i leagă de 17 ani. Puya și Melinda sunt împreună din anul 2006, iar în 2011 au decis să-și unească destinele.
Cu 10 ani mai mică decât Puya, Melinda și-a cunoscut marea dragoste pe vremea când termina clasa a XII-a. Ea era gazda unui bal al bobocilor, acolo unde viitorul ei soț a fost invitat să cânte.
Câțiva ani mai târziu, așa cum cel mai probabil era de așteptat, cei doi iubiți au mers în fața ofițerului Stării Civile, acolo unde au reușit să dea dovadă de mult curaj când și-au ales ținutele. El s-a prezentat în blugi trei sferturi și tricou alb, iar iubita lui s-a îmbrăcat în pantaloni scurți și un tricou negru.
În ediția de miercuri, 8 martie 2023, Puya și Melinda au fost eliminați din competiția America Express. Deși au fost la un pas de a intra în semifinala show-ului, cei doi au primit cu greu vestea că drumul lor în competiție s-a încheiat: „Ce să facem acum? Se pare că s-a terminat cursa pentru noi”, au spus Puya și Melinda.
„Această pereche ne-a întrecut orice așteptare. Am descoperit niște oameni complet altfel decât ar fi bănuit oricine. O familie adevărată. Unită, minunată, veselă, simpatică. Nu este poate romantismul clasic cu petale de trandafiri, dar se vede susținerea constant. Se vede că sunteți unul lângă celălalt și la bine și la rău”, a spus Irina Fodor.
Soția lui Puya a intrat în atenția publicului larg cu ocazia participării la emisiunea „America Express”. Publicul a simpatizat-o imediat, însă puțini sunt cei care știu cu ce se ocupă Melinda. Se pare că soția lui Puya și-a transformat pasiunea, într-o afacere profitabilă. Creează piese vestimentare unicat și le vinde în mediul online pe site-ul ei.
„Poți să lucrezi cu materiale naturale, lână, cașmir, bumbac. Suntem prieteni și cu natura. Am un site. Momentan fac pe comandă și sunt personalizate.
La mine în familie e o tradiție cu croșetatul. Din stră-stră-stră bunica. Ei brodau cu mătăsuri. Pantalonii ăștia au durat vreo 3 săptămâni și rochia mai mult. Acum am început ca o pasiune, mereu am avut ceva croșetat. Mereu m-a pasionat. Ele sunt piese unice. Trei zile durează să fac un costum de baie”, a declarat Melinda.