De necrezut! Ce salariu primește, în 2022, un barman în Mamaia, Vama Veche sau Costinești
Salariul unui barman de pe litoralul românesc este unul acceptabil, mai ales dacă luăm în calcul și bonusurile aferente pe care le primește ulterior. În 2022, din păcate, acesta nu ar putea să ajungă unei familii cu mai mulți copii.
„Ce salariu primește un barman care acceptă să lucreze în această vară pe litoralul românesc?” este întrebarea care se află pe buzele celor pasionați de această meserie. Din păcate, salariile nu sunt chiar atât de mari pe cât v-ați fi așteptat, majoritatea dintre restaurante și baruri fiind nevoite să lucreze în această perioadă pentru a-și recăpăta banii pierduți în pandemie.
Cât primește un barman în Mamaia, Vama Veche sau Costinești
Potrivit Salario, comparatorul de salarii realizat de eJobs, în medie, un barman care lucrează pe litoral vara ar putea avea un salariu de minim 2.000 de lei pe lună. Desigur, există localuri care oferă salarii mai mari în funcție de experiența angajatului, dar și de vechimea acestuia. HoReCa a fost nevoită să treacă printr-o perioadă destul de grea în ultimii ani, tocmai de aceea a existat o problemă uriașă în momentul în care s-au ridicat restricțiile, iar patronii și-au dat seama că au rămas fără personal.
„Deficitul de astfel de candidați s-a acutizat mai ales pentru că o bună parte dintre angajații care și-au pierdut jobul în pandemie au ales să facă o reconversie profesională. Salariile pentru aceste joburi, în unele cazuri, sunt situate sub media pe economie. Cu toate acestea, spre exemplu, în cazul barmanilor, ospătarilor, veniturile sunt rotunjite de bacșișul primit de la clienți”, a declarat Roxana Drăghici, șeful de vânzări al eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare din țară.
În acest moment, există o cerere uriașă de barmani, recepționeri și salvamari pe plajele din Constanța. Un barman din Vama Veche va putea pleca acasă în fiecare lună cu maxim 3.200 de lei, în timp ce unul din Costinești sau Mamaia ar putea ajunge chiar și la 4.000 de lei pe lună. În această sumă lunară este inclus salariul de bază + bacșișul obținut de la fiecare client în parte.