Pe data de 10 septembrie, Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a semnalat produsul mușchi file, la 84 de lei pe kilogram, în mai multe supermarketuri din țară. Pentru suma pe care o cer comercianții oferă un aliment ce conține substanțe dăunătoare, pe termen lung, organismului.
Cei de la Asociația pentru Protecția Consumatorilor transmit public, prin intermediul rețelelor de socializare, ce probleme au întâmpinat în magazinele din România. De la prețuri nejustificate la ingrediente ce ar trebui interzise, instituția demască erorile comercianților, spre informarea populației și corectarea neregulilor.
De data aceasta, cei de la Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România au găsit nereguli la mezelul prezentat. Așa cum se poate vedea și pe eticheta produsului, mușchiul file de porc conține următoarele ingrediente:
Cotlet de porc fără os, apă, sare, proteină vegetală din SOIA, stabilizatori (difosfați), proteină animală din porc, agent de îngroşare (caragenan), antioxidant (eritorbat de sodiu), arome, zaharuri (maltodextrină), extracte naturale (porc şi legume), extract de drojdie, conservant (nitrit de sodiu). Carne formată. Carne din UE. Produs într-o fabrică în care se utilizează: LAPTE (lactoză), GRÂU (gluten), MUȘTAR, TELINA.
De asemenea, eticheta spune că produsul a fost fiert şi afumat, iar condițiile de păstrare sunt: +2°C… +5°C. Produsul este ambalat în vid și trebuie consumat în maximum 24 de ore de la deschidere.
(CITEȘTE ȘI: Ce conține cel mai scump cocktail din lume? Licoarea costă 5.000 de dolari)
Potrivit declarației nutriționale de pe etichetă, pentru 100 de grame de produs, valoarea energetică este de 439 de kj, respectiv 104,6 kcal. Conține: 4,2 g grăsimi, dintre care 1,5 acizi grași saturați, 0,8 grame de glucide, dintre care mai puțin de 0,5 g zaharuri, 16,4 grame de proteine și 2,4 grame de sare.
Amintim faptul că un adult are nevoie, în medie, de 2.000 de calorii pe zi pentru un stil de viață sănătos.