De necrezut ce a păţit o familie de români, care a traversat Bulgaria pe timp de noapte, în drumul spre vacanţa din Grecia: „E prima dată când ni se întâmplă asta”

Publicat: 24/06/2022 | 16:35

Perioada concediilor și a vacanțelor a început, iar cum Grecia este una dintre destinațiile preferate de căte români, o mare parte aleg să se relaxeze pe plajele însorite de acolo. Însă, până la destinație, se pot întâmpla tot felul de lucruri, care mai de care mai neplăcute.

O româncă a ales să împărtășească o experiență neplăcută pe rețelele de socializare, pentru ca alți români să știe că se poate întâmpl și așa ceva.

Iată ce a relatat:

”Poliție pe centură Sofiei. Ne-a oprit un echipaj de poliție imediat cum soțul semnalizase că vrea să oprească pe dreapta, într-o parcare a unui McDonald’s – Jumbo (dorea să se odihnească). Au cerut documentele, apoi l-au chemat pe soț să vorbească. I-au spus că acolo pe centură, chiar dacă sunt două benzi pe sens, e o zona de 60km/h că și limita de viteză și că el ar fi avut 87km/h (soțul nu a văzut indicatorul de 60km/h, voi aveți idee de acea zonă?”, a scris românca pe Facebook.

Familia de români, fără cuvinte la ce a pățit in Bulgaria

Însă, ”aventura” nu s-a oprit aici. ”Am aflat acum de la voi că există acea limitare de viteză exact în acea zona Jumbo – McDonald’s ). Apoi au zis că l-ar fi detectat camerele în tunele cu viteză mai mare de 80km/h și că trebuie să îl amendeze. Soțul a spus “ok, faceți procesul și trimite-l prin poștă”. Au zis că amendă era 400 leva. Soțul nu s-a contrazis cu ei și a spus că dacă a greșit, e normal să plătească.

Apoi când au văzut că soțul nu se împotrivește au zis că trebuie să meargă la secția de poliție și să caute imaginile și să facă procesul și că cel puțin 1-2h nu avem voie să ne mișcăm de pe loc… și tot trăgeau de timp. Soțul și-a dat seama atunci că nu aveau practic nimic, erau doar la ciubuc. E prima dată când ni se întâmplă deși facem drumul acesta îl facem de ani de zile. Așa că atenție. Dacă nu mai fusese un post asemănător pe grup, nu ne-am fi dat seama despre ce e vorba. Mulțumim celor care oferă informații pe grup”, a povestit indignată femeia.

CITEȘTE ȘI: CELE MAI FRUMOASE PLAJE DIN GRECIA, PE CARE NU TREBUIE SĂ LE RATEZI ÎN 2022. LOCURILE CARE ATRAG TURIȘTII ROMÂNI ÎN FIECARE AN

Sursa foto: Pexels.com