Dan Capatos este unul dintre cei mai vechi prezentatori TV din showbiz-ul autohton, acesta având un public fidel, care îl urmărește seara de seară, în ciuda orelor târzii la care are emisiunea.
Având o carieră de peste 20 de ani în presă, Dan Capatos primește bani frumoși pentru emisiunea pe care o prezintă de ani buni. Așadar, suma pe care prezentatorul de televiziune o încasează pe emisiune ar fi de 800 de euro, ceea ce înseamnă undeva la 4000 de lei, potrivit Fanatik.
“Dan primea 800 de euro pentru fiecare emisiune Xtra Night Show, difuzată la Antena 1. Suma nu este deloc mică, dacă ne gândim că avea emisiunea de luni până joi. La un calcul simplu, îi intrau în buzunar 3200 de euro, dar pentru el nu reprezintă sursa principală de venit”, au declarat surse pentru publicația mai sus citată.
Astăzi, emisiunea lui Dan Capatos se difuzează pe postul Antena Stars, de luni până vineri, ceea ce înseamnă 5 zile pe săptămână în loc de 4, astfel că la un calcul simplu, prezentatorului îi întră în buzunar 4000 de euro pe săptămână, iar dacă pe lună avem 21 de zile lucrătoare, acesta primește un salariu lunar de 16.800 de euro!
Se pare că Dan Capatos are un salariu mult mai mare decât a altor colegi de breaslă, Cătălin Măruță, de exemplu, fiind plătit cu 12.000 de euro, potrivit unor surse Playtech.ro.
”Eu neștiind să fac altceva, trăiesc din salariul pe care îl am din meseria asta. Așadar, eu trebuie să fac ceva cât de cât performant. Asta vine cumva să îi deranjeze pe cei care spun că fac orice pentru rating. Nu cred că m-am dus în zona de făcut orice pentru rating. Puteam să fac tâmpenii mult mai mari pentru rating.
Sunt foarte multe situații pe care trebuie să le depășești, însă după mii de emisiuni în direct, poate zeci de mii de ore în direct…cred că pot spune că am întâlnit o mulțime de situații surprinzătoare pentru noi, pentru echipă, pentru invitați. Nu există neapărat un secret, sau dacă există, e acela să fii cât se poate de natural. După atâta amar de vreme poți identifica situațiile mai slabe. E ușor de ajuns sus, mai greu e să te menții”, a spus prezentatorul TV în timpul podcastului lui Damian Drăghici, în urmă cu câteva luni.
Sursa foto: Facebook