De necrezut! Câți bani a primit Mari Fica de la Pro TV pentru cele 8 săptămâni la Survivor România 2022

Publicat: 04/05/2022 | 11:02

Mari Fica a rezistat doar opt săptămâni la Survivor România 2022, fiind eliminată în ediție de marți, 3 mai. Află, în continuare, câți bani a primit concurenta pentru perioada petrecută în Republica Dominicană.

La ultima ediție, din echipa Tigrilor, au fost nominalizați pentru eliminare Mari Fica, Oana Ciocan și TJ Miles. Total surprinzător, cea care a primit cele mai puține voturi din partea telespectatorilor a fost atleta, deși a arătat, de-a lungul reality-show-lui, că poate face față provocărilor și a adus multe puncte echipei sale.

(VEZI AICI: PRO TV, ACUZAT CĂ A ARANJAT VOTURILE! DETALIUL OBSERVAT DE TELESPECTATORI DUPĂ ELIMINAREA MARIANEI FICA DE LA SURVIVOR ROMÂNIA 2022)

Câți bani a primit pentru participarea la Survivor România 2022

Mari Fica nu revine în România doar cu experiența trăită la Survivor România 2022, ci și cu o sumă de bani. Potrivit informațiilor din presă, onorariul standard oferit de Pro TV concurenților care participă la concursul din Republica Dominicană este de 1.000 de euro pe săptămână.

Remunerația nu este, însă valabilă și pentru numele cunoscute din showbiz – precum Andreea Tonciu, Otilia Bilionera, Xonia, Marian Drăgulescu, CRBL, Cătălin Zmărăndescu sau Emil Rengle – care au avut un onorariu mai mare.

Dar să revenim la Mari Fică. Aceasta a intrat în competiție pe 13 martie și a rezistat până pe 3 mai. Așadar a stat opt săptămâni, ceea ce înseamnă că atleta va reveni în România cu 8.000 de euro, adică un “salariu” de 4.000 de euro pe lună.

Foarte puțin, dacă ținem cont că fostul luptător Cătălin Zmărăndescu, spre exemplu, a încasat, săptămânal, câte 4.500 de euro, deci, în total, 45.000 de euro, adică de șase ori mai mult decât Mari Fica.

(NU RATA: CÂȚI BANI CÂȘTIGĂ, SĂPTĂMÂNAL, CĂTĂLIN ZMĂRĂNDESCU, LA SURVIVOR ROMÂNIA 2022. LUPTĂTORUL FACE PARTE DIN ECHIPA FAIMOȘILOR)

Cine este Mari Fica

Mariana Fica are vârsta de 28 de ani și este din Târgu Jiu. Aceasta locuiește în București de zece ani. Tânăra nu este străină publicului sportiv, căci încă de la vârsta de cinci ani a practicat gimnastica. Apoi, de la vârsta de 11 ani s-a apucat de atletism și de 19 ani se dedică acestui sport, având în palmares peste 120 de medalii. Puțini știu, însă, că ”Faimoasa” de la ”Survivor România” este și kinetoterapeut.

”Faimoasa” de la ”Survivor” a început, în anul 2012, Facultatea de Kinetoterapie. În același timp, aceasta mergea la antrenamente, dar făcea și voluntariat la o clinică.

Banii pe care Mariana Fica i-a câștigat a ales să îi investească în cursurile de recuperare medicală. Concurenta care face parte din show-ul de la Pro TV a participat în data de 26 februarie la un campionat național, cu o zi înainte să plece în Republica Dominicană la ”Survivor România”. Este parte a lotului național de seniori, proba 400 de metri garduri.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult