De la Chefi la cuțite, la Insula Iubirii. Cine este concurentul-surpriză de la noua emisiune de pe Antena 1
Ahmad Daas, cunoscut pentru faptul că a participat la Chefu la cuțite în sezonul 10, a dat pasiunea pentru gătit pentru postul de ispită la Insula Iubirii! Tânărul de 29 de ani a făcut parte din echipa lui Florin Dumitrescu, dar n-a reușit să câștige premiul de 30.000 de euro. Acum, în 2023, are șansa să-și ia „revanșa” de la Antena 1 pentru că prestația sa va fi remunerată cu cel puțin câteva mii de euro.
În urmă cu un an, Ahman Daas a venit la Chefi la cuțite ca să impresioneze jurații cu preparatele sale. A reușit, până la momentul în care l-a dezamăgit pe Florin Dumitrescu, gătind o shaorma care i-a adus doar 6 puncte, cel mai mic scor. Poate că nu a fost el cel mai bun bucătar, dar aspectul său le-a făcut pe angajatele de la echipa de casting să-l țină minte. Astfel, și-a lăsat localul din Ploiești cu specific arăbesc și a plecat de grabă în Thaianda, ca să le cucerească pe doamnele și domnișoarele „fidele” de la Insula iubirii.
Povestea de viața a ispitei de la Insula Iubirii, spusă la Chefi la cuțite
În cadrul sezonului 10 de la Chefi la cuțite, bucătarul din Ploiești și-a spus povestea inedită și cum a dat țara sfântă pentru România:
„Vin din Ierusalim. Am venit în România ca să îmi văd de viață, să pot să trăiesc altfel. Eu sunt născut în România. Tata e arab, mama e româncă și m-am dus în Ierusalim când aveam șase ani. Tatăl meu e farmacist și părinții mei au decis să plece de aici, deoarece tatăl meu muncește acolo (în Ierusalim, n.r.), casa noastră e acolo. Când eram mic, îmi aduc aminte că era visul meu să ajung în România”, a povestit ispita Ahmad Daas de la Insula Iubirii, pe vremea când era concurent la Chefi la cuțite.
Înainte de a se apuca de gătit sau cucerit femeile altora (jobul de la Insula Iubirii), a muncit, vreme de 4 ani, ca agent de securitate. Chiar dacă prinsese o funcție bună la firma la care lucra, trăia un pic prea periculos. Pe de altă parte, bucătăria i-a făcut imediat cu ochiul, fiind un mediu mai sigur.
„Am muncit în domeniul de securitate patru ani. Mi-a plăcut foarte mult ce făceam, dar era munca prea periculoasă pentru noi. Mergeam la cluburi, proteste, intervenții, meciuri. Eu eram șef pentru aproape o sută de oameni”, a mai povestit Ahmad Daas.
De la 24 de ani, de când a venit în România, el și fratele lui și-au deschis împreună o afacere, un local care a ieșit lider în industrie pe Ploiești, în 2022.
(CITEȘTE ȘI: Dinu Maxer, despre întâlnirea cu Maria Ilioiu! Are planuri mari cu ispita de la Insula iubirii)