Bomboanele M&M sunt celebre în toată lumea. Totuși, deși o mulțime de oameni le savurează adesea, puțini sunt cei care știu de unde provine denumirea lor, de fapt. Ei bine, o tiktokeriță din America a explicat de la ce vin cele două inițiale „M” și cum au ajuns să devină atât de populare.
Se pare că dublarea literei „M” din denumirea faimoaselor bomboane vine de la Mars and Murrie, numele celor doi creatori. Potrivit tiktokeriței din SUA, ideea bomboanelor i-a venit lui Forrest Mars Sr. în timpul războiului civil din Spania, la care acesta a participat din postura de soldat.
Forrest Mars Sr. a văzut cum soldații spanioli mâncau o ciocolată învelită în zahăr, ca să nu se topească. După ce i-a venit ideea de a face bomboanle „M&M”, Bruce Murrie a venit cu ciocolata pe care tatăl său, Hershey o producea la scară largă. Mult timp, celebrele bomboane au fost create cu ciocolata Hershey.
Astfel, după câteva luni în care și-a așternut ideile pe hârtie, bomboanele colorate au apărut pe piața din SUA. Acest lucru se întâmpla în 1941, iar 8 ani mai târziu, Mars a cumpărat procentul de 20%, adică acțiunile lui Murrie, pentru suma de 1 milion de dolari. Ulterior, acesta a preluat controlul total al companiei.
Până în anul 1950, M&M aveau un „M” mare imprimat pe fiecare bomboană pentru a deosebi dulciurile de imitatori, iar de atunci a devenit una dintre cele mai populare ciocolate din lume, mai spune tiktokerița. Tot ea a povestit că tatăl lui Forrest, Franklin Clarence Mars a inventat bomboane de ciocolată emblematice, precum Milky Way, Snickers și Mars Bar, dar și Maltesers.
Se spune că Mars nu ar fi gustat niciodată din bomboanele M&M cu arahide, pentru că era alergic la ele. De asemenea, pe piață există un zvon, potrivit căruia bomboanele verzi sunt afrodisiac. Informația a fost alimentată de producători, care, în 2008, au lansat pachete cu bomboane verzi pentru a coincide cu Ziua Îndrăgostiților.
În Statele Unite ale Americii, mai mult de 2 miliarde de bomboane M&M sunt produse zilnic, adică aproximativ 4 milioane de unități pe minut. Ceea ce mulți nu au știut este că inițial, celebrele bomboane aveau 5 culori: roșu, verde, galben, portocaliu și violent, dar nu aveau pe spate sigla M.
(VEZI ȘI: ADEVĂRUL DESPRE SUCURILE CARE NU CONȚIN ZAHĂR. ÎNGRAȘĂ SAU NU?)