Florin Piersic (88 de ani) rămâne sub observație medicală. După Paște, în ziua de marți, 7 mai 2024, marele actor a fost transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București. Chiar dacă familia a solicitat să se respecte intimitatea privind starea de sănătate a actorului, directorul spitalului a furnizat câteva informații în acest sens.
Pe data de 29 aprilie, Florin Piersic a înregistrat stări de rău în timpul unui spectacol și a fost adus la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. Acolo, medicii au descoperit că actorul suferă de o infecție la genunchi și au decis să îl opereze de urgență. Din nefericire, infecția s-a răspândit către inimă, ceea ce a dus la o deteriorare a stării sale de sănătate. Ca urmare, a fost transferat la Institutul Inimii, unde a primit tratament până ieri seara.
Ulterior, la cererea familiei, actorul în vârstă de 88 de ani a fost transportat cu un avion SMURD la București, marți 7 mai 2024. Aeronava care l-a adus pe Florin Piersic se întorcea din Ungaria, acolo unde a participat la un exercițiu NATO.
Potrivit medicilor, se pare că infecția care i-a cauzat probleme grave de sănătate ar fi pornit de la o perfuzie, mai exact de la o branulă.
„Dânsul a ajuns la spitalul Militar, probabil cum ați aflat, în urma unei infecții pe care a contactat-o, probabil, de la o perfuzie, o branulă care a fost pusă acestuia cu câteva zile înainte. Probabil, nu se știe exact punctul de plecare. Dânsul a acuzat dureri la nivelul genunchiului, a prezentat febră și a fost adus de urgență la spitalul Militar, unde i s-au administrat tratamentele necesare. Este o infecție destul de severă pentru sănătatea lui. Este gravă”, a declarat unul dintre medici, potrivit romaniatv.net.
Vezi primele imagini cu Florin Piersic la doar o zi după ce a fost adus la București cu un avion SMURD – AICI.
De asemenea, medicii care se ocupă de Florin Piersic în aceste momente spun că o astfel de infecție îi poate pune viața în pericol unei persoane, chiar dacă nu are o vârstă atât de înaintată.
Între timp, o echipă pluridisciplinară formată din mai mulți medici cardiologi, ortopezi, infecționiști și diabetologi s-ar fi întrunit pentru a stabili care va fi următorul pas în procesul de vindecare al titanului cinematografiei românești. Mai mult decât atât, potrivit unor surse România TV, specialiștii ar putea fi nevoiți să-i amputeze un picior lui Florin Piersic.
Florin Piersic se confruntă cu o situație medicală delicată, iar familia sa a cerut discreție cu privire la detaliile acesteia. Cu toate acestea, Adrian-Gabriel Marinescu, directorul Institutului Matei Balș, a furnizat câteva informații despre starea de sănătate a actorului.
Marele actor a fost adus la spitalul din București marți, 7 mai 2024, în jurul orei 22:30 și a fost internat pe o secție obișnuită, nu în Terapie Intensivă, indicând o stabilitate a stării sale. Cu toate acestea, personalul medical de la Matei Balș va efectua o evaluare a stării sale pentru a determina tratamentul necesar.
„Situaţia era a unui pacient cu septicemie, cu o infecţie generalizată în sânge, cu un tratament antibiotic complex, dar care avea două particularităţi, şi anume două zone protetice: proteză de genunchi şi material protetic în inimă, adică stimulatorul cardiac cu cele două sonde ale lui.
Este un principiu cunoscut în medicină că materialele protetice nu se pot apăra, nu au o imunitate suficientă în faţa unei infecţii severe, altfel spus, în acele zone germenii bacterieni se colonizează şi se sustrag tratamentului antibiotic astfel încât un principiu general spune aşa că ar trebui extrase toate materialele protetice pentru a da posibilitatea tratamentului antibiotic să acţioneze împotriva germenilor care determină infecţia septicemică.
Ar fi trebuit extrasă proteza de genunchi. Sigur, este o acţiune pe care nu ne-o putem noi asuma, nu aparţine specialităţii noastre, dar în acelaşi timp, din nefericire, cum sigur putea să fie de aşteptat, s-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac, sonde care sunt direct în inimă”, a declarat medicul Horia Roşianu.