Petrecere încheiată în arestul poliției pentru cinci dâmbovițeni. O dedicație muzicală ar fi fost mărul discordiei. Cei cinci s-au luat la ceartă la o petrecere dintr-un local din Târgoviște. Scandalul a escaladat în fața restaurantului unde s-au agresat. La fața locului au ajuns și polițiștii care i-au reținut pe bătăuși.
Cei cinci au ajuns în arestul IPJ Dâmbovița pentru 24 de ore, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențee, tulburare a ordinii și linistii publice și distrugere. Mâine, bărbații vor fi conduși la sediul Parchetului de pe lânga Judecătoria Târgoviștee pentru audieri și dispunerea de măsuri preventive.
În timp ce se aflau în incinta unui local din Târgoviște, atmosfeea s-a încins, iar între aceștia a avut loc un conflict verbal spontan, pe fondul unor dedicații muzicale. Ulterior, aceștia au ieșit din restaurant și s-au luat la bătaie.
Doi dintre ei au fost transportați la spital pentru investigații medicale.