În urmă cu o săptămână, viitorii medici de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” s-au declarat revoltaţi de faptul că în bibliotecă a fost filmat videoclipul cântăreţei Carmen Şerban, deşi artista susţine că a avut toate aprobările necesare.
De Crăciun, Carmen Şerban a scris un mesaj pe contul de socializare, în care a precizat că este conştientă de răutatea şi invidia celor din jur.
“Obişnuiţi-vă, lumea e rea şi nu se schimbă! ‘Prietene te-am văzut trist / Te-am întrebat ce-ai păţit / Dar tu erai prefăcut / Că ştiai că eu te ajut’. O lecţie de viaţă din care trebuie să învăţăm cum să iubim necondiţionat şi cum să iertăm din tot sufletul, deoarece iubirea şi iertarea ne eliberează şi ne vindecă sufletul şi implicit trupul. Crăciun fericit în continuare”, a scris Carmen Şerban.