De ce trebuie să mesteci apa înainte să o înghiți. Tehnica e folosită de japonezi de mulți ani
Conform culturii japoneze, există un mod recomandat și inedit prin care apa poate fi mestecată, iar mâncarea băută. Medicii și nutriționiștii recomandă ca la fiecare masă alimentele să fie atât de bine mestecate încât ele să devină aproape lichide. Iată care sunt sfaturile specialiștilor.
Specialiștii în nutriție recomandă ca fiecare gură de mâncare să fie mestecată de aproximativ 32 de ori. Din păcate, fiind în era vitezei, majoritatea oamenilor sunt mereu pe fugă, motiv pentru care de cele mai multe ori uită cât de important este pentru sănătate să mestece corect mâncarea. Digestia începe în cavitatea bucală, odată cu mestecarea alimentelor.
Dacă acest proces nu este făcut corespunzător, dacă mestecatul se face repede și de puține ori, mâncarea ajunge în stomac fără să fie suficient mărunțită. Prin urmare, procesul de digestie este îngreunat și există riscul aparițiilor unor probleme de sănătate: gastrită, arsuri gastrice, diaree, greață, vărsături, dureri de stomac, gaze, dureri abdominale și malnutriție. Vezi și: Ce dietă are Denise Rifai la 39 de ani: „Sunt foarte strictă, nu glumesc! Nu există!”
De ce este bine să mesteci apa și să bei mâncarea
Există trei moduri în care mestecarea lichidelor și băutul mâncării îmbunătățesc sănătatea. A mesteca lichidele înseamnă a folosi mișcarea de mestecare, chiar dacă ceea ce ai în gură este lichid, pentru a stimula sucurile digestive și a optimiza digestia.
Să bei mâncarea înseamnă să mesteci alimentele atât de bine, încât acestea devin aproape lichide înainte de înghițire. Încetinirea, mestecarea de 39 de ori a fiecărei „mușcături” și savurarea tuturor aromelor mesei te fac mai sănătos și mai fericit prin:
- îmbunătățirea acțiunii enzimelor salivare, care încep descompunerea alimentelor și, de asemenea, stimulează stomacul, pancreasul și vezica biliară să elibereze acizi, enzime și flux biliar.
- Eliminarea gazelor și a balonării care apar uneori din cauza digestiei deficitare.
- Stimularea sistemului nervos parasimpatic, permițând ca momentele mesei să fie mai contemplative și mai lipsite de stres.