De ce te linge, de fapt, câinele? Ce vrea să îţi transmită în acele momente

Publicat: 25/06/2022 | 19:20

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le trăiesc câinii. Mama își linge puii imediat după naștere. Acest lucru creează o legătură, curăță cățeii și le masează stomacul după mese.

Cățeii imită acest lucru și se ling unii pe alții. Din acest moment, linsul devine parte din comportamentul câinelui. Unii câini vor continua obiceiul și după ce au devenit adulți. Alții își folosesc limba rar.

De ce te linge câinele tău?

Există diferite motive pentru care patrupezii își folosesc limba pe oameni sau pe alți câini. Ca să înțelegi motivele câinelui, fii atent la restul limbajului corporal al acestuia și la contextul în care se manifestă. Apoi vei putea să îți dai seama de ce te linge câinele tău.

Câinii își arată afecțiunea prin lins mai des decât o fac pisicile. Linsul este folosit ca salut prietenos, un semn de fericire sau o exprimare spontană a prieteniei.

VEZI ȘI: CUM SE CALCULEAZĂ VÂRSTA UNUI CÂINE ÎN ANI „OMENEȘTI”

În cadrul unei haite, câinii care sunt mai jos din punct de vedere ierarhic, ling botul unui membru mai important pentru a îl calma. Acest comportament e posibil și în interacțiunea cu oamenii. De exemplu, unii câini își vor linge stăpânul când acesta tipă, se ceartă, cântă foarte tare. Există și situații în care câinele te linge ca să se calmeze chiar pe el. De exemplu, la veterinar sau în alte situații stresante pentru el.

Ce se întâmplă, de fapt, când câinele te linge pe față

În gura câinilor trăiesc sute de specii de bacterii și doar 16% din ele coincid cu cele pe care le au și oamenii. Saliva câinelui poate să-ți provoace gingivită și o altă afecțiune gingivală care se regăsește foarte rar la om, însă cu care stăpânii de câini se confruntă adesea.

Mai mult decât atât, unele bacterii pe care le-am putea lua de la câinii noștri mor foarte greu, chiar dacă urmăm un tratament cu antibiotice, potrivit buzzfeed.com.

Câinii pot transmite și bacterii virale, precum Pasteurella multocida. Patrupezii afectați nu arată semne de boală, dar pot infecta oamenii. În cel mai rău caz, acest lucru poate duce la septicemie sau meningită. Deși infectarea este foarte rară, dacă te linge pe mâini, spală-te înainte de a te freca la ochi sau de a mânca. Această regulă de igienă ar trebui să se aplice în special persoanelor cu un sistem imunitar slab și copiilor.

Sursa foto: Pexels.com