De ce te doare spatele? Durerile dorsale pot avea cauze multiple, de la banalul scaun de birou pana la grave probleme de sanatate
Din fericire, nu toate durerile de spate constituie o amenintare serioasa pentru sanatate. Cel mai des intalnita forma de disconfort din zona lombara este resimtita in zona inferioara. Acest nivel este cel mai solicitat atunci cand ridici obiecte grele sau cand stai ore indelungate pe scaunul de la birou, intr-o pozitie necorespunzatoare. De altfel, si numeroase accidente pot avea loc in aceasta zona a corpului. De obicei, insa, durerea este trecatoare. Disconfortul se poate mentine de la cateva zile la cateva saptamani. Cand ai motive reale de ingrijorare Problemele adevarate incep cand durerile de spate revin sau, mai grav, cand se cronicizeaza. Cum o problema nu vine niciodata singura, starea de disconfort se poate extinde, in unele cazuri, la nivelul soldurilor sau chiar in zona picioarelor. Daca ai aceste simptome de cateva luni, nu mai sta pe ganduri si cere sfatul medicului de familie, care te va indrepta catre un specialist. Cauzele durerilor de spate intense pot fi multiple: o iritare a unui muschi, nerv sau o leziune osoasa, probleme cu tensiunea musculara si spasmele musculare. Un motiv in plus pentru care trebuie sa contactezi specialistul este faptul ca aceste dureri pot semnala afectiuni complexe precum hernia de disc (uzura discului intervertebral, care preseaza pe nervii coloanei vertebrale), artrita (boala degenerativa care afecteaza discurile sau articulatiile dintre vertebre), lumbago (intinderea muschilor peste capacitatea maxima) sau chiar afectiuni ale organelor interne. Dusmanii care te pandesc din umbra Printre cei mai redutabili agresori ai spatelului se numara pozitia incorecta din scaunul de la birou, saltelele uzate, statul prelungit in picioare, sofatul in exces, miscarile incorecte, ridicarea, impingerea sau tragerea greutatilor si, mai ales, cresterea in greutate. Muschii spatelui sunt cei mai solicitati atunci cand te ingrasi. Din acest motiv, multe gravide se plang de dureri de spate, intrucat, in cazul lor, centrul de greutate al corpului se modifica. Incredibil, dar adevarat, chiar si fumatul poate fi un factor agravant. Explicatia: consumul de nicotina favorizeaza deteriorarea discurilor intervertebrale. Gimnastica, masaj sau presopunctura? Una dintre metodele care dau rezultate excelente in cazul durerilor de spate este gimnastica, in special kinetoterapia, o gimnastica medicala speciala, care implica toti muschii spatelui, ajutand astfel la corectarea deformarilor coloanei vertebrale si la eliminarea durerii. Masajul este probabil cea mai agreata metoda atat pentru relaxarea generala a corpului, cat si pentru eliberarea spatelui de dureri. Prin masajul medical, muschii agresati isi regasesc supletea si forta necesara. Mai putin cunoscut este faptul ca masajul se recomanda doar in cazul anumitor dureri de spate, nefiind, de exemplu, eficient in cazul herniilor de disc. Sedintele de presopunctura pot da rezultate excelente in eliminarea durerilor de spate. Aceasta metoda functioneaza prin stimularea anumitor puncte localizate in lungul meridianelor energetice. Prin activarea acestor puncte se urmareste echilibrarea energetica a corpului uman si, cand este cazul, eliminarea durerilor de spate.