De ce Salman Khan nu se căsătorește cu Iulia Vântur. Tatăl actorului de la Bollywood a dezvăluit adevăratul motiv!
Salman Khan (58 de ani) și Iulia Vântur (43 de ani) formează un cuplu de mai bine de 10 ani, ani în care aproape toată lumea a așteptat cu sufletul la gură ca cei doi să își oficializeze relația. Ei bine, se pare că actorul de la Bollywood mai are nevoie de puțin curaj până să o ia de soție pe fosta prezentatoare TV. Tatăl starului indian a spus adevăratele motive pentru care fiul lui nu este pregătit să facă pasul cel mare. Cum trebuie să fie, de fapt, viitoarea soție a actorului.
Se poate spune că prin viața lui Salman Khan au trecut cele mai frumoase și dorite femei din lume, însă o româncă l-a cucerit iremediabil și reușește să-i fie alături de mai bine de 10 ani: Iulia Vântur. Încă de la începutul relației lor de iubire cei doi au căzut de comun acord ca viața lor privată să rămână cât mai ferită de ochii curioșilor. Și așa a fost. Cu toate acestea, în urmă cu ceva timp, când toată lumea se aștepta ca actorul de la Bollywood să o ceată de soție pe fosta prezentatoare TV, tatăl lui Salman Khan a făcut o serie de confesiuni despre fiul lui. Acesta mărturisea adevăratele motive pentru care actorul nu s-a căsătorit până la vârsta de 58 de ani
De ce nu se căsătorește Salman Khan cu Iulia Vântur: ”Se îndrăgostește ușor”
Părintele starului de la Bollywood a mărturisit despre fiul său că este un bărbat care se îndrăgostește rapid, însă are o ușoară reținere atunci când vine vorba de a-și uni destinele cu partenera sa. Actorul nu se grăbește să o ducă pe Iulia Vântur în fața altarului, mai ales că acesta își dorește ca viitoarea lui soție să fie o femei dedicată soțului și copiilor ei, la fel cum a fost mama lui.
Ce înseamnă asta? Dacă pentru unii bărbați ”a fi femeie” variază de la o persoană la alta, actorul își dorește ca partenera lui de viață să fie oglinda mamei sale: o gospodină desăvârșită, să gătească, să se ocupe de treburile gospodărești și să aibă grijă de copiii săi. Cu alte cuvinte, se poate spune că Salman Khan își dorește o femeie de casă în adevăratul sens al cuvântului.
„Intră cu ușurință în relații, dar îi lipsește curajul de a se căsători. Este un om foarte sincer și se îndrăgostește ușor. Cu toate acestea, el se întreabă mereu dacă femeia poate avea grijă de o familie, așa cum o face mama lui.
El vrea ca femeia cu care se căsătorește să fie dedicată soțului și copiilor ei, la fel cum a fost mama lui. Ea ar trebui să gătească mese pentru copii, să-i ajute să se pregătească și să se asigure că le sunt făcute temele. Însă acestea nu sunt ușor de avut în zilele noastre!”, a spus la vremea respectivă Salim Khan, potrivit presei străine.
De mai bine de 10 ani, relația dintre Iulia Vântul și Salman Khan încă este învăluită în mister. Cei doi evită aparițiile publice împreună și declarațiile oficiale, fapt pentru care au reușit să stârnească și mai mult curiozitatea publicului. Recent, românca i-a făcut iubitului ei o declarație de dragoste, recunoscând – printre altele – că viața alături de un actor atât de renumit este o provocare.
„Salman este precum o stea strălucitoare. El este scutul meu. Sunt mândră de el, dar uneori este o provocare să strălucești și tu, în timp ce ești înconjurată de o aură atât de mare, precum o are el. El trăiește pentru munca sa, cufundându-se pe deplin nu numai în propriul rol, ci și în întreaga echipă și întregul proces”, a afirmat Iulia Vântur într-un interviu acordat City Times, în timp ce se afla într-o vizită în Dubai.