De ce s-a terminat relaţia dintre Iasmina Halas și Mihai Florea de la Puterea Dragostei: „El era foarte impulsiv”

De: Cancan
Publicat: 03/11/2021 | 12:53

Iasmina Halas a dezvăluit de ce ea și Mihai Florea s-au despărțit imediat după ieşirea din emisiunea Puterea dragostei. Blondina a fost acuzată de fostul său iubit de infidelitate, însă adevărul ar fi cu totul altul. Tânăra susţine că erau, de fapt, plictisiți unul de celălalt.

Fanii emisiunii Puterea dragostei au avut surprinşi neplăcut în momentul în care au aflat faptul că Iasmina Halas și Mihai Florea s-au despărțit. La acel moment au apărut în spaţiul public multe zvonuri, pe care blondina a ţinut acum să le clarifice. Unul dintre acestea se referă la infidelitate. Mai exact, Mihai Florea ar fi primit mai multe imagini cu mașina blondinei parcată în fața locuinței fostului iubit.

Fosta concurentă neagă însă zvonurile: „Nu vreau să îl acuz pe Mihai, dar după ce m-am întors din emisiune am stat două zile la Timișoara, după care am fost la părinții mei, care stau la 100 de kilometri de Timișoara, apoi am plecat la sora mea, la Milano. Clar nu aveam cum să parchez in fața fostului iubit. Dar, dacă aș fi făcut asta, nu aș fi avut nicio problemă să recunosc”, a spus Iasmina Halas potrivit wowbiz.ro.

În acelaşi timp, Iasmina a dezvăluit când au început să apară primele semne ale despărţirii de Mihai Florea.

„Dupa ce ne-am intors din emisiune, pana sa apara Gala in care am iesit, Mihai mă tot bloca pe Instagram si i-am spus că inceteze pentru că sustinătorii isi pot da seama. Din moment ce ai aparut intr-o emisiune ai devenit persoana publica. Inceteaza sa mai faci lucruri de genul ăsta, până să putem să vorbim.

Dar el este foarte incapatanat. Dacă voiam să imi spun punctul de vedere, apucam să spun trei cuvinte, iar la al patrulea cuvânt primeam block. Inclusiv in casă făcea acelasi lucru”, a continuat ea.

„În episoade ne înțelegeam bine, în afara episoadelor ne certam”

Totodată, fosta concurentă de la Puterea dragostei a dezvăluit că ea și Mihai Florea se înțelegeau în timpul filmărilor, însă în spatele camerelor existau mereu tensiuni.

„In episoade ne intelegeam bine, in afara episoadelor ne certam mereu. Nu stiam ce are de gand sa faca in emisiune, daca vine si se comporta frumos sau spune că noi nu ne intelegem. Nu e suficient sa ne potrivim fizic, pentru că sunt o grămadă de femei frumoase si o grămadă de bărbati frumosi, dar dacă nu suntem pe aceeasi lungime de undă… Nu imi poti impune sa fiu alta persoana, pentru că din scurt ai pornit gresit”, a mai transmis blondina.

Blondina a părăsit competiția de dragul fostului iubit

Iasmina Halas a mai transmis că a părăsit emisiunea de dragul lui Mihai. Acesta a decis că vrea să părăsească show-ul, iar ea l-a urmat.

„La intoarcere, in avion, nu am discutat prea multe. Ne aminteam chestii din emisiune pe care le dezbăteam, dar nu am avut o discutie despre ce facem in viitor. El stia că mi-as mai fi dorit să rămân in casă, dar dacă îi spuneam probabil s-ar fi supărat si am preferat să nu îmi spun punctul de vedere. Am discutat doar pe subiectele deschise de el, nu am deschis subiecte pentru că nu era de acord cu nimic din ce scoteam eu pe gură”, a explicat ea.

„Eu am înțeles că el era foarte impulsiv”

În plus, Iasmina Halas a declarat despre Mihai Florea că este o fire impulsivă. Totodată, blondina a explicat faptul că acesta era deranjat de multe lucruri pe care ea le făcea, inclusiv de stilul său vestimentar.

„Chiar si in ultima Gală, pe timpul materialelor noi nu am comunicat deloc, inainte să intrăm in emisiune nu am comunicat deloc. Singurul moment in care am comunicat a fost cu zece minute inainte de voturile spre eliminare. A fost putin timp pe care l-am petrecut timp impreuna si nici nu am apucat sa ne cunoastem si a venit decizia de a pleca din casa.

CITEŞTE ŞI: SURPRIZĂ: CINE ESTE CU ADEVĂRAT IASMINA HALAS, NOUA CONCURENTĂ DE LA „PUTEREA DRAGOSTEI” (KANAL D). A FOST SOŢIA UNUI FOTBALIST ROMÂN FOARTE CUNOSCUT

Eu am inteles ca el era foarte impulsiv si nu mai putea sa stea si nu mai voia sa stea nicio secunda pentru ca il deranja orice făceam eu. Il deranja stilul meu vestimentar, il deranja daca stateam de vorba cu un coleg, ca imi permiteam sa comentez subiecte, il deranja orice. Inclusiv in Gală, cand aveam materiale de comentat, era deranjat.

M-am gandit ca poate comportamentul din casa era din cauza stresului, a oboselii, ma gandeam ca avea mai multe motive, am zis ca acasa o sa ne dam seama ce si cum. Eu am facut acest pas pentru el si am iesit din emisiune, dar asa a fost să fie”, a mai spus Iasmina Halas.

„Eram un cuplu plictisit unul de celălalt”

„Gesturi dragute la intoarcere nu au fost, eram un cuplu plictisit unul de celalalt. Nu stiam nici cum sa ma comport cu el, pentru ca nu stiam la ce reactie sa ma astept din partea lui. Ma asteptam ca daca ii spun ceva sa il deranjeze nu se mai urca in avion si atunci am preferat sa discut doar pe subiectele despre care era el dispus sa discute.

Eu trebuia sa ma duc in Timisoara la saloanele la care ma duc eu, dar el voia o femeie simpla, care sa nu se aranjeze, care sa existe doar pentru el. Dar eu puteam sa fiu doar pentru el, dar nu poti sa imi ceri sa nu ma aranjez, sa nu imi fac unghiile, sa nu ma mai ingrijesc. Nu stiu ce ar fi asteptat, dar nu as fi putut sa ii ofer”, a conchis fosta concurentă de la Puterea dragostei.

 

Sursă foto: Instagram