Tania Popa “dă tot din casă” și recunoaște că s-a lăsat dusă de val în cazul celei de-a treia căsnicii, care durează deja de 14 ani. Partenerul său este cu 11 ani mai tânăr însă vârsta pare să fie doar un număr pentru cei doi soți, care s-au căsătorit după numai o săptămână de când s-au cunoscut. CANCAN NEWS vă prezintă povestea romantică pe larg.
Tania Popa s-a căsătorit pentru prima oară când atingea vârsta majoratului. Ulterior, s-a recăsătorit și a divorțat din nou, iar, cu 14 ani în urmă, pare să își fi găsit alesul, peste Prut. Soțul actriței este cu 11 ani mai tânăr și au împreună un băiețel. Pe lângă copilul din actuala căsnicie, Tania Popa mai are o fată, în vârstă de 22 de ani.
Câștigătoarea de la “Ferma” și-a demonstrat curajul atât pe micile ecrane, cât și pe scenă, în rolurile cu care și-a bucurat publicul. Actrița nu s-a lăsat descurajată nici când a venit vorba de dragoste, găsindu-și fericirea la 38 de ani, în brațele lui Veaceslav, căruia i-a spus “DA” la numai o săptămână după ce s-au cunoscut.
“Eu nici nu știam numele de familie când ne-am căsătorit! Noi ne-am căsătorit după o săptămână, el nu m-a cerut, el mi-a zis : «Ne vedem luni la starea civilă și ne căsătorim!» Așa de repede am zis «DA»!
Și dup-aia mi-a zis să nu zicem la nimeni, dar nu m-am gândit de ce. De 14 ani de zile, periodic, îl întreb de ce mi-a spus să nu spunem la nimeni și niciodată nu-mi dă răspunsul.
(NU RATA: CE LECȚII A ÎNVĂȚAT TANIA POPA DIN CĂSNICIILE EȘUATE)
Nu știu de ce mi-a zis chestia asta! Eram la a treia căsnicie, cine să îmi mai zică mie ceva? Nu îndrăzneau să îmi zică nimic! Am aflat după aia că este mult mai tânăr. Nu știam că e atât de mic, l-am luat fraged rău, are 38 de ani, eu am 49!”, a povestit Tania Popa la “HappyFishTV”.
Soția lui Dan Capatos este o prezență discretă. Chiar dacă soțul ei apare zilnic la televizor, în emisiuni de maximă audiență, Monica s-a ținut departe de ochii curioșilor. Deși au peste 23 de ani împreună, povestea începutului de relație este una cel puțin neobișnuită. CANCAN NEWS are detalii despre cum Dan Capatos a întors-o pe Monica din drumul căsătoriei cu un alt bărbat.
Iar Cabral Ibacka dezvăluie ce ar fi vrut să devină, dacă nu apuca pe drumul televiziunii.
Prezentatorul de la PRO TV se descrie ca fiind un altruist, care și-ar fi dorit să îi salveze pe cei aflați în nevoie, însă comoditatea l-a oprit din a absolvi o școală de medicină. Așa că, suprinzător sau nu, s-a rezumat la visul de a fi șofer pe ambulanță, pe care și-l împlinește acum, în timpul liber.
(VEZI ȘI: DIALOGUL AMUZANT DINTRE CABRAL ŞI MARIAN GODINĂ)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.