Nicolas Bratoveanu, fost elev al Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Galați, a absolvit ”examenul maturității” cu media 10. După ce a susținut cu mari emoții probele de la Bacalaureat 2024, chiar el a mărturisit că nu se aștepta la o astfel de reușită. Adolescentul se pregătește acum să părăsească România și are de gând să devină un informatician de renume.
Luni, 9 iulie 2024, au fost publicate primele rezultate ale probelor susținute la BAC 2024 – înainte de depunerea contestațiilor. Potrivit statisticilor oficiale, peste 76,4% (în creștere cu 3,6% față de anul trecut) dintre elevii care au susținut examenul de Bacalaureat au fost admiși. Printre aceștia, au existat 39 de tineri din toată țara care au trecut ”examenul maturității” cu 10 curat. Unul dintre aceștia este Nicolas Bratoveanu din Galați, absolvent al Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”.
Tânărul nu se aștepta să promoveze examenul cu media 10 și recunoaște că a avut ceva emoții la proba de Limba și literatura română. Acum că are posibilitatea să aleagă unde va studia pe viitor, elevul are de gând să plece în Olanda la Eihdoven, acolo unde se va pregăti pentru viitoarea profesie de informatician. Cât despre o posibilă vacanță -după o perioadă tensionată – tânărul nici nu ia în calcul această variantă. Acesta se pregătește intens pentru prima ediție a olimpiadei de inteligență artificială – care va avea loc la Burgas.
„Nu, chiar nu mă aşteptăm să iau media 10, am avut nişte dubii la limba şi literatura română. Voi studia în Olanda la Eindhoven, informatica. Mai apoi nu ştiu, o parte din mine şi-ar dori să se întoarcă, sunt multe lucruri care îmi plac aici în România şi în oraşul Galaţi, momentan vreau însă să trăiesc şi experienţa de cealaltă parte a gardului ca să zic aşa. Am învăţat constant, dar am alocat şi timp liber relaxării.
Este drept, m-am pregătit în afara şcolii, nu consider că acesta este un lucru ideal, e una dintre problemele învăţământului în România care sper să fie remediate. De vacanţă, deocamdată nu îmi fac planuri pentru că sunt în lotul lărgit pentru prima ediţie a olimpiadei de inteligenţă artificială, se ţine la Burgas. Încă mă pregătesc pentru a doua probă de selecţie, dacă mă calific nu voi avea vacanţă”, a spus Nicolas Bratoveanu, băiatul de 10 la bac, potrivit monitoruldegalați.ro
Nicola nu este singurul elev de 10 din Galați. Maria Ștefan, o elevă de la Colegiul ”Costache Negri” – care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat 2024. Spre deosebire de Nicolas, tânăra a luat în calcul și varianta de a pleca în străinătate, însă a ajuns la concluzia că cel mai bine este să rămână să studieze în România, la universitatea Babeș-Bolyai. De asemenea, după aflarea rezultatelor finale, aceasta a mărturisit că nu se aștepta să promoveze ”examenul maturității” cu 10.
„Nu mă aşteptam neapărat la această notă, mi s-a părut examenul mult mai uşor decât în alţi ani. Au fost însă mai multe capcane, atât la istorie, cât şi la română, trebuia multă atenţie. Nu am făcut pregătire, eu am învăţat destul de echilibrat de la începutul anului, nu am avut un an dificil în care să învaţă cu multe cafele, pentru mine a fost un an relaxant. M-am gândit iniţial şi să plec din ţară, dar am ajuns la concluzia că pentru mine e mai bine aici decât altundeva. Sunt legată de România emoţional, şi de familie şi de cultură”, a spus şi Maria Ştefan.