Cine este cel mai mare dușman al Laurei Lavric? „Îmi doresc ca această rană să se cicatrizeze”
Se spune că iubirea dintre frați rupe orice prietenie însă, aparent, nu în toate cazurile. Viața Laurei Lavric a fost marcată de certurile severe cu sora ei. Neînțelegerile au apărut de multă vreme și au persistat. Momentul în care Laura Lavric a cunoscut celebritatea a fost, se pare, pentru sora sa, ca o scânteie care a iscat un întreg incendiu.
Interpreta de folclor a suferit în tăcere ani la rând, până în ziua în care a dat cărțile pe față. Acuzațiile primite din partea surorii sale au determinat-o pe artistă să își strige disperarea.
Când a fost acuzată, într-o emisiune TV, că ar fi o femeie de moravuri ușoare, Laura Lavric și-a dat în judecată sora.
(VEZI ȘI: LAURA LAVRIC ȘI-A EXECUTAT SILIT SORA: ”M-A FĂCUT BAGABOANTĂ! CUM SĂ ACCEPT AȘA CEVA?”)
„Nu cred că am vreun dușman mai mare ca ea”
A avut câștig de cauză, iar judecătorii au stabilit și daune morale de 10.000 de euro în favoarea artistei.
„Îmi doresc ca această rană pe care mi-a făcut-o în suflet să se cicatrizeze. Ea este iertată, dar în viața mea nu o mai vreau.
Vreau să am liniște, să mă lase în pace. Relația cu sora mea a fost cea mai dureroasă. Nici cel mai mare dușman nu mi-a făcut ce mi-a făcut sora mea.
De fapt, nu cred că am vreun dușman mai mare ca ea”, a povestit Laura Lavric, la Etno TV.
(CITEȘTE AICI: LAURA LAVRIC ȘI-A IERTAT SORA, DAR NU VREA SĂ MAI AUDĂ DE EA: ”MI-A TERFELIT MUNCA DE 50 ŞI CEVA DE ANI”)
This browser does not support the video element.